Italia: Un român de 52 de ani s-a crezut “badantă” și a furat 200.000 de euro de la o bătrână

Un român de 52 de ani a fost condamnat zilele trecute la 7 ani și 6 luni de închisoare de judecătorii italieni după ce a escrocat o italiancă de 83 de ani din localitatea Rocca di Papa, a relatat astăzi publicația castellinotizie.it

Românul, cu inițialele I.F., a fost arestat încă din luna noiembrie a anului trecut a reușit să-i fure bătrânei o sumă de aproximativ 200.000 de euro după ce a devenit un fel de îngrijitor al acesteia, începând cu luna ianuarie 2015.

Din informațiile transmise de presa italiană, reiese că românul a abordat-o pe bătrână și a reușit să intre pe sub pielea acesteia. La scurt timp bărbatul a devenit un fel de îngrijitor al bătrânei, făcându-i diverse treburi casnice și promițând-i că va avea grijă de ea. Astfel românul a ajuns să se mute cu bătrâna, în calitate de îngrijitor și lucrurile au început să se schimbe. Bărbatul a devenit violent și a forțat-o pe bătrână să-i dea sume mari de bani și chiar să treacă o proprietate pe numele său. Se pare că românul a amenințat-o pe bătrână că o va tăia cu o drujbă pe care a pornit-o în fața ei.

Calvarul bătrânei a continuat până în luna noiembrie a anului trecut când vecinii au anunțat poliția, alertați de strigătele disperate care veneau din casa bătrânei. După ce a fost arestat românul, anchetatorii au descoperit toate extragerile bancare făcute de acesta în numele bătrânei, mașinile de lux cumpărate pe numele său (chiar dacă nu avea permis) și au concluzionat că acesta i-a furat italiencei nu mai puțin de 200.000 de euro.

Acuzat de maltratarea și extorcarea bătrânei, timp de doi ani de zile, românul va petrece acum peste 7 ani de zile în pușcărie.

Cele mai citite

Related Articles