Zimbrii s-au acomodat la Reşiţa: Cel de-al doilea pui s-a născut în captivitate la zoo

Grădina Zoologică “Profesor Ioan Crişan” din Reşiţa are un nou locatar. Este vorba despre cel de-al doilea pui de zimbru născut în captivitate în decurs de un an.

Gabriel Stănucă, șef serviciu Grădina Zoologică a precizat pentru Radio Reşiţa că, puiul de zimbru are 7 zile, este perfect sănătos și s-a acomodat rapid în țarcul de o mie de metri pătrați.

Îngrijitorii nu i-au dat încă un nume pentru că nu ştiu dacă este femelă sau mascul. Gabriel Stănucă a mai spus că, momentan femela este foarte agresivă şi îşi păzeşte bine puiul şi abia după 3 sau 4 săptămâni se vor putea apropia de el. Dar, dacă va fi femelă, numele probabil va fi Romina, iar dacă va fi mascul, Rovi, Romi sau Romică.

Pentru că spaţiul în care stă familia de zimbri va deveni neîncăpător pentru cele patru mamifere, cele două exemplare tinere vor pleca spre alte grădini zoologice din ţară, în momentul în care vor ajunge la maturitate, a mai spus Gabriel Stănucă.

Potrivit specialiștilor, zimbri care trăiesc în captivitate își măresc ușor familia, mai ales dacă sunt îngrijiți corespunzător. Alexandru Bulacu, expert specii a subliniat că în mediul natural acest lucru se întâmplă mai rar, pentru că animalele salbatice au nevoie să își caute hrana. În captivitate însă, femela poate intra mai des în călduri decât s-ar întâmpla în mediul natural, unde îngrijesşte timp de doi ani vițelul precedent.

Zimbrii sunt cele mai mari ierbivore din Europa, la maturitate ajungând să aibă o lungime de 2,9 – 3 metri și o înălțime de 1,9 metri, cântărind de la 300 la 920 kg. Zimbrii sunt însă pe cale de dispariție, iar în România, datorită unui program WWF, s-a constituit, la Armeniș în Caraş-Severin prima zonă în care animalele au fost reobișnuite să trăiască în sălbăticie, a mai spus expertul în această specie. (Hardy Cvoica)

Cele mai citite

Related Articles