Fetele de pe Valea Cernei sunt optimiste înaintea jocului cu LPS Banatul, la Timișoara!

Echipa ACS BĂILE HERCULANE se va deplasa sâmbătă, 15 octombrie, pe malurile Begăi unde va întâlni, de la ora 15.00, pe LPS BANATUL TIMIȘOARA într-un joc contând pentru etapa a V-a a Campionatului Național la handbal junioare III – seria G.

Atmosfera în tabăra formației de pe Valea Cernei este una optimistă, mai ales prin prisma jocului și a rezultatelor din ultele etape, iar în deplasarea de la Timișoara echipa din orașul d la poalele Domogledului speră să se întoarcă neînvinse, ne mărturisește antrenorul ACS BĂILE HERCULANE – prof. Toma Drăgoiu : “Va fi o deplasare foarte grea, am mai jucat cu această echipă, fetele sunt cu moralul ridicat și sperăm că vom câștiga! Fiind la primul an competițional și având în vedere că am pierdut în ultima etapă în fața unei echipe mult mai titrate decât noi, suntem mulțumiți de rezultatele de pînă acum! Pe noi ne interesează să jucăm handbal și fetele să dobândească experiență! Pentru acest tur de campionat ne propunem ca fetele să câștige cât mai multă experiență și să câștige cât mai multe meciuri! Sunt sigur că în urma meciului cu LPS BNATUL fetele mele vor dobândi  experiență, în fața unei echipe mult mai titrată decât a noastră!”

Paul-Sever SMADU

De același autor

Related Articles