[FOTO] Tabloul unui nou început de an școlar

Emoții, îmbrățișări, flori, lacrimi, elevi, foști elevi și mulți părinți – așa arată tabloul unui nou început de an școlar.

Curtea Colegiului Naţional Traian Lalescu şi a Colegiului Naţional Diaconovici-Tietz din Reșița au fost neîncăpătoare pentru mulţimea ce a asistat la tradiţionala festivitate de deschidere. După o scurtă slujbă de binecuvântare oficiată de un sobor de preoţi, au luat cuvântul invitaţii. La aceste momente au fost prezenţi inspectorul şcolar general Ioan Benga, precum şi primarul municipiului Reşiţa, Ioan Popa care a explicat de ce a ales tocmai această şcoală:

Şi romantismul e frumos, dar şi matematica este frumoasă. Iar matematica spune că Traian Lalescu este cea mai bună instituţie de învăţământ din Reşiţa, şi dacă sunteţi aici la traian Lalescu, voi copii, înseamnă că premisele de a avea un viitor bun sunt în mare măsură realizate.”

După ce le-a urat succes în noul an și i-a asigurat că 99% proiectul privind reabilitarea termică şi energetică a Colegiului va fi semnat pentru obţinerea de fonduri europene, a luat cuvântul şi subprefectul judeţului, Sebastian Purec:

Chiar dacă astăzi lucrăm la Inspectoratul şcolar şi suntem răspunzători pentru politica educaţională a judeţului, chiar dacă lucrăm la Primărie şi suntem răspunzători de locul unde se desfăşoară această activitate, sau la Prefectură şi urmărim respectarea legalităţii, vă asigur că suntem mândri de voi. Şi suntem mândri pentru că ne arătaţi zi de zi că rezultatele bune se obţin prin muncă dreaptă” – a spus acesta.

După încheierea cuvântărilor oficiale, la Colegiul Naţional Traian Lalescu, câţiva elevi din clasele terminale împreună cu o mascotă ce reprezenta un profesor uriaş au creat un scurt moment artistic, după care toţi elevii au intrat în clase, cei din clasa pregătitoare însoţiţi şi de părinţi, care i-au încurajat să ia loc în bănci.

În judeţul Caraş-Severin au început astăzi cursurile 42.785 de tineri, dintre care: 6.193 la grădiniţă, 22.389 la învăţământul primar şi gimnazial şi 14.203 la ciclul liceal, profesional şi tehnic. (Daniela Tudor)

 

De același autor

Related Articles