Legea privind organizarea şi desfăşurarea referendumului

                      Deputaţii dezbat astăzi în plen proiectul de modificare a legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, după ce luni Comisia juridică a dat raport favorabil actului normativ.

Documentul prevede că referendumul de revizuire a Constituţiei trebuie să aibă loc într-o duminică, în termen de 30 de zile de la adoptarea de către Parlament a iniţiativei de revizuire.

Deputaţii jurişti au mai decis ca termenul de sesizare a Curţii Constituţionale să fie de două zile.

Actul normativ a fost adoptat de Senat în precedenta sesiune legislativă, iar Camera Deputaţilor este for decizional. RRA

Cele mai citite

Related Articles