De azi – Sesiunea de vară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

La Strasbourg, are loc de luni până joi, sesiunea de vară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Corespondentul RRA, Sorin Croitorescu: “Tema migraţiei în Europa este subiectul a patru rapoarte care vor fi dezbătute miercuri, în ambele sesiuni, de dimineaţă şi după amiază, iar printre cei care vor avea intervenţii deja anunţate în acea zi se numără secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, comisarul Consiliului pentru Drepturile Omului, primarul Atenei sau ministrul suedez de justiţie. Rapoartele se concentrează pe răspunsul politic şi umanitar la criza migraţiei, implicaţiile în materie de drepturile omului ale răspunsului european la aşa-numita “migraţie de tranziţie din Mediterană”, migraţia ca oportunitate pentru dezvoltarea Europei şi integrarea refugiaţilor.

Toate ţările Uniunii Europene fac parte din Consiliul Europei, care numără în total 47 de membri, iar cu doar două săptămâni în urmă, tot la Strasbourg, Comisia Europeană prezenta rapoarte intermediare referitoare la stadiul măsurilor întreprinse în temeiul agendei europene privind migraţia, pentru a stabiliza fluxurile şi a gestiona mai eficient frontierele sale externe.

Cum printre obiectivele declarate ale Consiliului Europei se numără protejarea drepturilor omului şi încurajarea dezvoltării indentităţii şi a diversităţii culturale a Europei, este de aşteptat ca dezbaterile să atingă toate aspectele legate de fenomenul migraţiei, care a atins o amploare deosebită, mai ales pe fondul unor conflicte lungi, sângeroase, în mai multe părţi ale lumii.

Alte teme de dezbatere la sesiunea de vară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei sunt legate de promovarea integrităţii în procesele de guvernare, în ideea luptei cu corupţia al nivel politic, cooperarea parlamentarilor cu presa de investigaţie sau situaţia din Belarus.

De asemenea, doi prim-miniştri vor rosti discursuri în plenul Adunării Parlamentare, cu ai cărei membri vor avea şi un dialog. Este vorba despre premierul Moldovei, Pavel Filip şi de omologul său muntenegrean, Dusko Markovic.” RRA

De același autor

Related Articles