Astra Giurgiu și-a aflat adversara din Europa League

Astra Giurgiu și-a aflat adversara din turul II preliminar la Europa League. Foștii campioni vor juca cu câștigătoarea dintre PFC Zire (Azerbaijan) – FC Differdange (Luxemburg), echipe care vor disputa turul I preliminar.

Calificată pentru a cincea oară consecutiv în cupele europene, unde, de fiecare dată a avut un parcurs remarcabil – ajungând cel puţin până în faza play-off-ului grupelor, ultimul sezon fiind de-a dreptul istoric, cu o calificare, în premieră, în „primăvară”, Astra speră și anul acesta într-un parcurs bun.

Partida tur dintre PFC Zira și FC Differdange va avea loc pe 29 iunie, iar returul pe 6 iulie.

Astra Giurgiu va juca primul meci în deplasare, pe 13 iulie, iar returul pe teren propriu, în data de 2 iulie.

De același autor

Related Articles