Glimboca aşteaptă peste 700 de mii de lei de la Guvern

149

Prefectura Caraş-Severin pregăteşte documentaţia necesară pentru a solicita Guvernului bani pentru infrastructura distrusă la Glimboca.

Ruperea de nori din 25 mai a dus la precipitaţii însemnate care s-au abătut asupra comunei Glimboca. În ziua respectivă, cantităţile de precipitaţii au depăşit 25 de litri pe metru pătrat şi, izolat, peste 40 de litri pe metru pătrat. Apa venită de pe versanţi a măturat totul în cale, spune şeful Sistemului de Gospodărire a Apelor Caraş-Severin, Sorin Vizitiu.

„Ca efecte şi pagube, după ce a fost la faţa locului, comisia constituită prin ordin al prefectului a constatat şi validat: două case inundate, trei gospodării inundate, anexa unei locuinţe cu zid avariat, 3,77 de kilometri de drumuri şi 390 de metri pătraţi de accese cu autoturismul din DN 58 la imobile, un podeţ dislocat, albii colmatate, pereu din piatră rostuită pe 300 de metri şi 0,2 hectare de grădini cultivate. Valoarea însumată a tuturor acestor pagube a fost estimată undeva la 714.080 de lei. Din cauza precipitaţiilor abundente şi a scurgerilor de pe versanţi, care au crescut debitul celor două pârâiaşe Măceşul şi Merişorul, s-au produs pagubele prezentate“, a spus şeful SGA.

Membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă din Caraş-Severin au aprobat raportul de sinteză privind constatările de la Glimboca, iar acum se aşteaptă o hotărâre de Guvern prin care să se aloce cei 714 mii de lei. Mai trebuie precizat că nici o familie de acolo nu va primi ajutoare de urgenţă.

Citește și: Inundații în Caraș-Severin, la Glimboca. 80 de gospodării au fost afectate

Foto: Flavia Bistrian

(Sebastian Dragomir)