Proiecție de film documentar astăzi la Universitatea Eftimie Murgu din Reșița

123

Muzeul Cineastului Amator alături de Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa şi One World Romania realizează o nouă proiecţie marca KineDok.

KineDok este un program de distribuție alternativă de film documentar ce își propune să completeze distribuția clasică și să aducă filmul documentar mai aproape de public. Inițiat în 2015 de Institutul de film documentar din Republica Cehă împreuna cu parteneri din 4 țări, Kinedok se află în continuă extindere. În 2017 programul are loc în 8 țări: Cehia, Slovacia, Croația, Ungaria, România, Polonia, Norvegia și Bulgaria. În cadrul celei de-a treia ediții, 16 documentare produse în țările participante, vor fi proiectate în peste 20 de spații neconvenționale din țară.

Începând cu ora 21:30 reşiţenii sunt invitaţi în sala B1 la universitate pentru a urmări documentarul „Cinema, Mon Amour”.

 Este un documentar care ne prezintă povestea cinematografului din Piatra Neamţ, povestea domnului Victor Purice care alături de două angajate încearcă să menţină cinematograful în viaţă. Trăind în „epoca de aur” a cinematografiei, Victor visează să readucă zilele de glorie, dar se străduiește din răsputeri să țină pasul cu noua și cruda realitate. Într-un cinematograf lipsit de încălzire, care se ruinează pe zi ce trece, fără niciun ajutor din partea statului care deține clădirea, această bătălie se aseamănă cu cea a lui Don Quijote. Deși familia lui Victor trăiește în Italia de mai bine de opt ani, acesta refuză să li se alăture deoarece nu se poate despărți de locul unde și-a petrecut cea mai mare parte a vieții. Este convins că în momentul în care va pleca, cinematograful va fi închis și va înfrunta același destin ca majoritatea cinematografelor din România.

 Documentarul arată problemele cu care se confruntă cinematograful Dacia Panoramic din Piatra Neamţ, probleme ce au dus la închiderea multor astfel de instituţii. La începutul anilor 90 în ţară funcţionau peste 400 de săli de cinema, iar în ziua de astăzi există mai putin de 30.

Intrarea la eveniment este liberă.

(Claudiu Pamfil)