Infrastructura rutieră din judeţul Arad va beneficia de fonduri europene

Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene (MDRAPFE), a semnat cel de-al treilea contract de finanţare cu fonduri europene pentru îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională.

Proiectul va fi implementat în judeţul Arad, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (POR), gestionat de MDRAPFE şi vizează modernizarea DJ 709E km 9+200…16+600 Sânpetru German – limită de judeţ Timiş.

Astfel, vor fi modernizaţi 6,91 km de drumuri de interes judeţean conectate la reţeaua transeuropeană de transport (TEN-T), iar principalii beneficiari ai proiectului sunt aproximativ 55.000 de locuitori care au acces direct la infrastructura rutieră din judeţele Arad şi Timiş.

„MDRAPFE vine în sprijinul autorităţilor publice locale prin crearea de condiţii optime pentru a obţine fonduri pentru dezvoltarea comunităţilor şi a infrastructurii de bază. Astfel, fondurile europene alocate României constituie o sursă de finanţare foarte importantă pentru dezvoltarea economiei şi a societăţii în general, iar creşterea gradului de absorbţie rămâne o prioritate absolută a Guvernului”, a menţionat doamna Shhaideh, subliniind că România şi-a propus ca, până la finalul acestui an, să ramburseze de la Comisia Europeană 5,2 miliarde de euro.

Durata de implementare a proiectului este de 55 de luni, iar valoarea totală a investiţiei este de 15.719.338,72 de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRAPFE – AM POR este de 15.404.951,94 de lei  (reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului).

Cele mai citite

Related Articles