Serviciul Judeţean de Ambulanță Timiș şi ISU Banat au fost dotate cu autospeciale de ultimă generaţie!

Șase autospeciale și utilaje pentru salvarea de vieți au fost predate ieri către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș și Serviciului Județean de Ambulanță Timiș.

Autospecialele și utilajele au fost achiziționate de Consiliul Județean Timiș, din bugetul propriu, și au costat aproape două milioane de lei.

“Prin investițiile pe care le-am făcut acum îmbunătățim activitatea ISU și am venit în sprijinul Serviciului Ambulanței Timiș cu dotarea celor două ambulanțe de tip B. A fost și o demonstrație scurtă, un încărcător de nisip care nu există la nivelul ISU Banat, e unicat la nivel național. Ambulanțele sunt dotate pentru intervenție iîn orice variantă. Ultimele rapoarte arată creșterea numărului de accidente. Au primit și un încărcător pentru pompe și transport generator, să nu mai avem probleme de timp, cine le încarcă, etc. Îmi pare rău că nu a reușit să ajungă și scara la înălțimea de 70 metri, care astăzi intră în țară. În câteva zile se omologhează și săptămâna viitoare o putem avea funcțională. Din nou, o investiție care pe regiunea de vest nu există și care vine în sprijinul ISU”, a spus Călin Dobra, președintele CJ Timiș.

Ieri au fost predate patru autosanitare, două către ISU Banat și două către Serviciul Județean de Ambulanță Timiș. Către ISU Banat au mai fost predate și două utilaje, un autocamion cu cârlig – transport containere închise pentru material de intervenție și un utilaj remorcabil pentru încărcat saci de nisip.

Pe lângă timp am câștiga mult în ceea ce înseamnă efortul depus de personalul ISU. Transportul nisipului se va face cu mijloace mecanizate. E vorba de numărul de oameni care ar trebui să transporte acei saci. În ceea ce privește cele două autosanitare SMURD, acestea pe lângă faptul că sunt de ultimă generație, vor deservi două puncte de lucru. Cu acestea două vom fi în măsură să mai deschidem încă două puncte de lucru: la Topolovățul Mare (cu acces către autostrada A1) și la Giroc”, a transmis Lucian Mihoc, șeful ISU Banat.

Sursa: Banatul meu

De același autor

Related Articles