Epurările continuă în aparatul turc de stat

                  Regimul turc a procedaţ ieri, la un nou val de epurări în aparatul de stat. Aproximativ 4 mii de funcţionari publici, militari şi jandarmi, gardieni de penitenciar, profesori, angajaţi din justiţie şi din ministerul pentru Afaceri Religioase au fost concediaţi, după victoria înregistrată de preşedintele Erdogan, în referendumul constituţional din Turcia, scrie Reuters.

Toate persoanele demise sunt suspectate de legături cu ”organizaţii teroriste şi structuri ce reprezintă o ameninţare la adresa securităţii nationale”, potrivit deciziei publicate, ieri, în Monitorul oficial de la Ankara.

Această măsură vine după ce, la începutul săptămânii, peste 9 mii de politişti au fost suspendaţi, iar alţi o mie arestaţi pentru presupuse legături cu mişcarea clericului musulman Fethullah Gulen, principalul adversat al preşedintelui Erdogan. RRA

Cele mai citite

Related Articles