“Voluntarii reprezintă IUBIREA în mişcare.”

239

 Motto: “Voluntarii sunt singurele fiinţe de pe faţa pământului care reflectă compasiune, grijă nemasurată, răbdare şi dragostea adevărată pentru naţiune.” Erma Bombeck

În calitate de voluntar activ, pot spune că avem puterea de a fi cea mai bună generaţie pe care a cunoscut-o vreodată omenirea.

Cum putem face real acest lucru? Simplu, prin voluntariat!

În epoca modernă este cea mai simplă activitate pe care o putem face care, depinde doar propria voinţă, fiindcă un voluntar se implică în comunitate pentru că aşa doreşte şi nu pentru că ar fi obligat. Dacă practicăm acest lucru, indiferent în câte acţiuni ne implicăm, răsplata este una sufletească şi nu pecuniară.

“Voluntarii reprezintă IUBIREA în mişcare.”

Oricine, indiferent de vârstă, de abilităţi şi experienţa socială, se poate implica în voluntariat. Fără îndoială că un grup mic, dar dedicat şi gânditor de cetăţeni poate schimba lumea; de fapt, este singurul lucru care a schimbat lumea până acum.

Singura problemă care îi împiedică pe oameni să participe în astfel de activităţi este lipsa timpului. Un program încărcat poate reduce cu mult opţiunile, dar şi aşa pot fi găsite soluţii pentru cei care vor să se implice. În societatea de astăzi poţi deveni voluntar în nenumărate feluri.

În partea de vest a Europei voluntariatul este foarte practicat, atât de studenţi, şomeri cât şi angajaţi sau pensionari. În România voluntariatul a fost adus de către organizaţiile nonguvernamentale care lucrează cu voluntari din cauză că nu îşi permit angajarea unui număr mare de oameni.

Indiferent de activităţiile desfăşurate sunt multe motive pentru care ar trebui să fim voluntari.

  • Pentru a învăţa şi dezvolta abilităţi de comunicare şi socializare
  • Pentru a explora interese şi hobby-uri noi
  • Pentru a te dezvolta pe plan personal şi profesional
  • Pentru a fi un exemplu pentru copii
  • Pentru a cunoaşte oameni noi, prieteni noi
  • Pentru a face parte dintr-o echipă
  • Pentru a vă distra

În rândurile următoare vă împărtăşesc din propria experienţă de voluntar, prezentându-vă o ramură a programului Erasmus+.

Uniunea Europeană prin programul Erasmus+ oferă o şansă extraordinară celor care vor să se implice activ în activităţi de voluntariat. Serviciul European de Voluntariat(SEV) reprezintă acţiunea 2 din cadrul programului Erasmus+, unde tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani pot aplica pentru stagii de voluntariat în alte ţări ale Uniunii Europene sau din vecinătatea acesteia, pornind într-o călătorie care le va schimba cu siguranţă perspectivele şi îi va ajuta să se descopere pe sine, să cunoască oameni şi culturi noi.

Stagiile pot fi de 2 feluri. Stagii cu o durată mai scurtă de 2 luni şi stagii cu o durată cuprinsă între 2 şi 12 luni. Pentru a exista astfel de stagii este necesară crearea unui proiect EVS(European Voluntary Service) în care vor fi implicate cel puţin 2 organizaţii non profit, organizaţie de trimitere şi gazdă. O persoană poate participa o singură data în viaţă la acest gen de proiecte.

Deoarece este un proiect finanţat prin programul Erasmus+, cei care participă într-un stagiu EVS vor avea asigurat pe toată durata proiectului cazare, mâncare, transport local, asigurare de sănătate şi o alocaţie lunară(bani de buzunar) care diferă de la ţară la ţară. Odată ajuns acolo va fi decontat şi costul transportului până în ţara respectivă.

Epilog: “Munca în folosul altora este ceea ce plăteşti pentru locul tău pe pământ.” Mohammed Ali

(Claudiu Pamfil)