[FOTO] TIMFLORALIS 2017. Mii de flori vor inunda Piaţa Victoriei şi vor umple de culoare centrul Timişoarei

360

Evenimentul, ajuns la cea de-a treia ediţie, îşi propune să asocieze toate metodele artistice în care florile pot fi folosite.

Timp de trei zile, 28-30 aprilie, organizatorii: Primăria Municipiului Timişoara prin Casa de Cultură, vor aduce împreună designeri, arhitecți, peisagisti, floriști internaționali, ecologişti, studenți, elevi, școli, universități, artiști, firme şi comercianți, al căror scop va fi acela de a evidenția frumusețea naturii în context urban, tematica aleasă fiind Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2021.

Proiectul mai cuprinde, în afară de expoziţii florale şi aranjamente, o serie de workshop-uri foarte interesante atât pentru publicul larg, cât și pentru floriști profesionoisti, o paradă a modei cu accesorii florale, spectacole inedite de muzică și dans, evenimente cu și pentru copii. De asemenea, în piața împodobită festiv se vor regăsi standuri expoziţionale cu vânzare.

Lucrările expuse vor fi realizate de experții societății Horticultura SA, floristul Dennis Kneepkens din Olanda, alături de Bianca Negrea, Alina Nagy-Ghinea – floristul care va împodobi cu flori Fântâna cu Peşti, precum şi Diana Toma, cea care va realiza amenajarea Fântânii fără Nume.

Asociația Floriştilor Români, sub coordonarea Andreei Stor, designer florist internaţional și preşendinte AFR, va realiza prezentarea și accesorizarea Zânei Timfloralis și multe alte surprize. De asemenea, floristul polonez Pioter Marzec şi designerul Eli Lăslean au pregătit un Fashion Show cu tematică florală.

Pentru ediţia de anul acesta, Librăria Cărturești a amenajat un spațiu de relaxare, în fața Operei, unde vizitatorii vor putea răsfoi și cumpăra materiale și reviste de specialitate.

Pasionaţii de flori sunt invitaţi la o mică plimbare, un tur al parcurilor, însoțiţi de un ghid, care le va prezenta diferite specii de flori. Traseul este următorul: Parcul Catedralei, Parcul Justiţiei şi Parcul Copiilor, iar întoarcerea se face pe aleile pietonale de pe malul canalului Bega.

 PROGRAM:

 Vineri, 28 aprilie

17.30   Orchestra Timişoara Big Band

18.00   Deschiderea oficială a festivalului Timfloralis

18.15   “Dorințele devin realitate” – construcție florală a designerului olandez Denis Kneepknes

19.00   Prezentarea Zânei Timfloralis realizată de Asociaţia Floriştilor Români

19.30   Cina Florală realizată de AFR

20.30   Concert al Corului Ion Românu al Filarmonicii “Banatul” Timișoara – Muzică din filme de mare popularitate. Dirijor: Iosif Todea

Sâmbătă, 29 aprilie

10.00-20.00    Expoziția floriștilor/ târg de flori

10.00-20.00    “Poiana cu Cărți” – Librăria Cărturești

10.00-20.00    Facultatea de Horticultură și Silvicultură – stand de prezentare

10.30 -12.00   Atelier floral pentru copii și părinți – stand Alma Floral Design

11.00-13.00    Panou din flori de primavară alături de floristul polonez Piotr Merzec

11.00 -12.00   Workshop “Sfatul Specialistului” alături de S.C. Horticultura S.A

11.00-13.00     La pas prin parcurile orașului, plimbare cu ghid, punct de plecare Infocentrul Turistic Timişoara

11.30               Workshop cu și despre cactuși

13.30               “Floarea Surpriză” – workshop pentru floriști începători, realizat de Dennis Kneepknes

15.00               Atelier “Începuturi Bonsai”

16.00 – 18.00  Workshop pentru copii de S.C. Horticultura S.A

16.00               Show floral AFR cu Andreea Stor

17.00               Demonstrație florală cu Piotr Marzec – master florist

18.30 – 19.30  Fashion Show cu Dennis Kneepknes și creatoarea de modă Eli Lăslean

20.00               Concert de valsuri şi polci celebre prezentate de Orchestra Filarmonicii “Banatul” Timișoara. Dirijor: Radu Popa

Duminică, 30 aprilie

10.00-20.00    Expoziția floriștilor/ târg de flori

10.00-20.00    “Poiana cu Cărți”- Librăria Cărturești

10.00-20.00    Facultatea de Horticultură și Silvicultură – stand de prezentare

10.0-11.00      Atelier floral pentru copii și părinți – stand Alma Floral Design

11.00-13.00    Seminar de business pentru floriști împreună cu Andreea Stor

13.30               “Buchet construit” – workshop pentru floriști avansați realizat de Dennis Kneepknes

12.00-13.30    Spectacolul celor mici prezentat de Palatul Copiilor din Timişoara

16.00 – 18.00  Workshop pentru copii realizat de S.C. Horticultura S.A

16.30               Construcție florală a designerului olandez Denis Kneepknes

17.00               Workshop cu și despre cactuși

20.00               Concert Orchestra Filarmonicii “Banatul” Timișoara – Pagini muzicale celebre. Solişti: Dorina Vasilashko şi Cosmin Rafael Bălean. Dirijor: Radu Popa

În caz de timp nefavorabil concertele Filarmonicii “Banatul” Timişoara se vor desfășura în Sala Capitol.