Lipsa de civism se transformă în indiferenţă

184
Lipsa de civism se transformă în indiferenţă

Lipsa de civism se transformă încet în indiferenţă, tot mai mulţi oameni din jurul nostru aleg să nu mai reacţioneze, să nu mai intervină, să nu mai atragă nimănui atenţia.

Oamenii refuză să mai ia atitudine, să se implice şi preferă să rămână în starea lor de confort. Reşiţenii, evident că nu fac excepţie de la regulă şi de multe ori, lipsa de civism se transformă în indiferenţă. Ideea este concentrată de un tânăr care a trăit experienţa mai multor metropole:

“Am crescut în Reşiţa, am trăit în Timişoara, în Bucureşti, în Tokyo. Ştiţi care este partea cea mai şocantă? Să revii din cea mai mare comunitate urbană a planetei, care nu au coşuri de gunoi şi cu o suprafaţă de 10 ori arealul Bucureştiului. Te întorci într-o comunitate enorm de mică, de 65 de mii şi aici, nu toţi, dar mare parte dintre noi aşteptăm să vină cineva să facă ceva. Dacă te uiţi în istoria noastră constaţi că noi, după cel de-al II-lea război mondial aşteptăm să vină americanii, EU, NATO, Schengen, dar nu ia nimeni hârtia de pe stradă.”

Despre civism sau mai exact despre lipsa acestuia se poate vorbi mult, iar părerile sunt împărţite:

Reporter: Se mai implică oamenii în viaţa comunităţii?

“Unii da, unii nu, probabil că cei care nu au cei 7 ani de acasă. Am văzut aruncând pe jos, vorbind urât şi tineri şi bătrâni. Foarte mulţi tineri să ştiţi că respectă, cel puţin până în 30, 35 de ani sunt civilizaţi. Am văzut persoane căzute pe jos, leşinate, unii trec pur şi simplu, nu intervin.”

“Nu mi se pare că lumea se implică, în Reşiţa se aruncă multe gunoaie pe străzi şi este poluat.”

“Se implică pentru că sunt conştincioşi şi simt nevoia pentru a avea o viaţa şi atmosferă plăcută. Nu îndrăznesc să spun nimic la nimeni, dar  dacă văd un pahar pe jos, îl pun în coş, că asa e frumos.”

 Atunci când suntem nemulţumiţi de viaţa pe care o ducem, dăm vina pe alţii, fără a ţine cont că şi atitudinea noastră contează. Sau lipsa de atitudine.

(Claudiu Pamfil)