Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul accidentului montan din Retezat

Politiştii hunedoreni au deschis dosar pentru ucidere din culpă în cazul accidentului montan de sâmbătă după-amiază, când şi-au pierdut viaţa alpiniştii Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi. Până acum, poliţiştii au audiat trei persoane care se aflau pe munte în momentul avalanşei, ei luând în calcul inclusiv varianta ca aceasta să fi fost provocată.

Purtatorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara, Laura Bradu, a declarat pentru News.ro că poliţiştii au deschis un dosar penal în cazul accidentului de pe munte în care şi-au pierdut viaţa cei doi adolescenţi.

”Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi fac cercetări sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lânga Judecatoria Haţeg. Deja au fost audiate trei persoane. Este vorba despre şeful grupului care se afla cu cele 50 de persoane pe munte şi alţi doi din grup care au intervenit în momentul avalanşei pentru a-i ajuta pe cei care au fost loviţi de căderea de zapadă. Oricum, urmează ca absolut toate persoanele care se aflau pe munte să fie audiate”, a declarat Laura Bradu.

Potrivit sursei citate, politiştii iau în calcul mai multe variante.

”Se iau în calcul mai multe variante, e posibil ca zapada să fi fost fortuită, e posibil ca avalanşa să fi fost provocata. Oricum, va trebui făcută o expertizare. Urmează sa se stabilească dacă se face cineva vinovat de acest accident”, a mai declarat Laura Bradu.

Cele mai citite

Related Articles