O rachetă marcă nord-coreeană a eșuat astăzi

Coreea de Nord a încercat să lanseze o rachetă duminică din apropierea Sinpo, pe coasta sa estică, dar se crede că a eșuat, a anunțat armata sud-coreeană.

Tentativa de lansare a rachetei vine la o zi după ce Nordul a organizat o paradă militară la Phenian pentru a marca ziua de naștere a fondatorului statului și unde au fost prezentate ceea ce păreau a fi noi rachete balistice.

Nordul a încercat să lanseze o rachetă neidentificată din apropiere de regiunea Sinpo în această dimineață, dar se presupune că a eșuat“, a precizat duminică, într-un comunicaţ Statul Major Interarme (JCS) al Coreei de Sud, potrivit Reuters.

Totodată, Dave Benham, purtătorul de cuvânt al Comandamentului forțelor americane din Pacific (PACOM) a declarat la rându-i că a fost detectată și urmărită ceea ce presupune a fi lansarea unei rachete nord-coreene la ora 11:21 Hawaii Time (21:21 GMT), pe 15 aprilie, lângă Sinpo, rachetă care “a explodat aproape imediat”. (ziare.com)

Cele mai citite

Related Articles