[FOTO] Grav accident de circulaţie în vestul ţării. O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte trei au fost rănite

1091

UPDATE

Bărbatul preluat de elicopterul SMURD a decedat, însă, la Spitalul Judeţean Timişoara. El era angajat al unei companii de drumuri şi se afla în zonă pentru a interveni la ridicarea TIR-ului răsturnat la marginea autostrăzii. El a fost prins între una dintre maşinile mici şi macara.

Cele trei maşini implicate în carambol sunt cu numere de Marea Britanie şi erau conduse de cetăţeni de etnie rromă. Şoferul care a provocat accidentul a devenit recalcitrant, a agresat jurnaliştii aflaţi la faţa locului.

În urma accidentului, circulaţia pe A1 a fost blocată mai bine de trei ore, traficul fiind deviat pe drumul naţional 7.

**********************************

Echipajele de salvare arădene au fost solicitate, astăzi,  să intervină pe autostrada Nădlac-Arad, la km 551, unde au avut loc două  accidente de circulaţie.

După ce în jurul orei 11.00, un TIR s-a răsturnat pe autostrada A1, segmentul Pecica – Arad, în apropiere de Pecica, alarma a fost dată din nou. De această dată este vorba despre un carambol, în care sunt implicate trei autoturisme şi care s-a petrecut tot lângă Pecica.

În urma carambolului au rezultat patru victime. Una dintre ele, din păcate, se află în comă şi va fi transportată la Timişoara.

FOTO: facebook ISUJ Arad