Sportivii de pe Valea Cernei, medaliați la Campionatul Național de Powerlifting

Sportivii de la Clubul POWERLIFTING HERCULANE au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Campionatul Naţional de Powerlifting pentru juniori şi seniori – masculin şi feminin, desfăşurat la Ploieşti, de unde au revenit acasă cu 10 medalii, obţinute de Cristina Didea (juniori II) – 4 medalii de argint; Mario Rădoi (juniori II) – 4 medalii de bronz; Alex Grozăvescu (juniori I) – o medalie argint şi o medalie bronz; Avram Rădoi (seniori) – o medalie bronz.

La întoarcerea în staţiunea de pe Valea Cernei, cei patru sportivi au declarat în exclusivitate pentru RADIO ROMÂNIA REŞIŢA – CRISTINA DIDEA: “Fiind primul meu concurs a fost greu pentru că am avut emoţii şi adversarele au fost puternice pentru că au mai multă experienţă competiţională! Am obţinut locul doi, dar sper ca data viitoare să fiu pe primul loc!” MARIO RĂDOI : “Concursul a fost frumos, dar şi greu în acelaşi timp, am avut puţine emoţii, la început adversarii au fost mai mari decât mine, eu având doar 11 ani şi nu aveam cum să-i bat, dar nu m-am lăsat şi am câştigat locul trei!” ALEX GROZĂVESCU : “Şi pentru mine a fost primul concurs naţional la care particip, consider că am dat tot ce-i mai bun din mine, clasându-mă al doilea la împins la piept din culcat şi al treilea la general!”

Delegaţia sportivilor de pe Valea Cernei a fost condusă de Avram Rădoi – antrenorul şi, totodată, preşedintele Clubului Sportiv POWERLIFTING HERCULANE :

“Sunt mulţumit de evoluţia şi rezultatele obţinute de elevii mei la acest campionat! Ne vom pregăti mai bine pentru campionatele naţionale viitoare, la care ne propunem să obţinem chiar şi un titlu de campion naţional! Eu am participat la concursul de seniori, unde am obţinut locul al treilea! În viitor, sper ca unul sau chiar mai mulţi dintre sportivii pe care îi pregătesc şi acum sunt juniori, să ajungă la categoria seniori! Competiţia de la Ploieşti a fost foarte reuşită, felicit organizatorii locali şi Federaţia Română de Powerlifting pentru acest aspect! Promitem că pe viitor clubul va avea rezultate mult mai bune! Totodată vrem să mulţumim sponsorilor care ne-au sprijinit să participăm la campionatul naţional de la Ploieşti şi Primăriei Băile Herculane deoarece ne pune la dispoziţie o sală pentru desfăşurarea antrenamentelor la Aşezământul cultural din Pecinişca!”

Paul Sever Smadu

Cele mai citite

Related Articles