Român internat în străinătate și apoi “pierdut” în spital. De 7 luni nimeni nu știe nimic de el

De mai bine de 7 luni de zile rudele unui român din Galați, care a fost internat într-un spital din Austria, încearcă să afle ce s-a întâmplat cu acesta au transmis ieri cei de la stirileprotv.ro.

Nu doar că reprezentanții spitalului în care românul a fost internat refuză să ofere informații familiei despre soarta acestuia, dar nici măcar autoritățile române nu au reușit să afle ceva. Nu mai puțin de 6 solicitări scrise făcute de reprezentanța diplomatică a României în Austria au fost ignorate de conducerea spitalului.

Cine este românul dat dispărut de rude de mai bine de 7 luni

Laurențiu Stoica este românul de 33 de ani care anul trecut, în luna august a plecat spre Belgia. Din păcate, în Austria i s-a făcut rău și l-a câțiva kilometri de Viena a căzut la pământ într-o parcare și s-a lovit la cap.

Un elicopter medical a fost chemat de urgență și l-a transportat pe  Stoica la spitalul Wiener Neustadt, acolo unde medicii au constatat că starea sa este extrem de gravă.

Ion Stoica, tatăl victimei, a declarat pentru Pro TV: “S-a dus nepoata acolo. l-a băgat la aparate. I-au spus că dacă în 48 de ore nu-și revine, îl scoate de la aparate; lui i s-a inundat creierul, 80 la suta din creier a fost inundat cu sânge”

Mai mult, medicii din Austria i-au informat atunci pe reprezentanții familiei că viața lui Laurențiu nu poate fi salvată și că acestuia urmează să i se preleveze organele deoarece în Austria nu este necesar acordul familiei pentru acest lucru.

Loredana Stoica, sora victimei a povestit : “Noi ne-am întors din Italia în România, pentru ca lui nu i s-a dat nicio șansă și am așteptat corpul în Romania. Nu ni s-a dat niciun răspuns, nici să semnam pentru organe, nimic. Nu ni s-a mai dat nicio informație.”

De atunci rudele, care nu au avut resurse financiare să se deplaseze fizic la spital, au așteptat un semn de la spital despre Laurențiu. De 7 luni de zile spitalul nu le dă nici o informație și a refuzat să răspundă și la cele 6 solicitări scrise ale Ambasadei României la Viena. Pur și simplu oamenii nu pot afla dacă românul este mort, viu, sau pur și simplu dat dispărut.

Deoarece  spitalul austriac refuza să răspundă la demersurile oficiale și să ofere informații, diplomații români au sesizat Ministerul austriac de externe.

Cele mai citite

Related Articles