Programul româncelor azi la turneu de la Miami

68

Patricia Maria Țig (95 WTA) va debuta pe tabloul principal al turneului de la Miami, miercuri, în jurul orei 20:15, împotriva lui Heather Watson (108 WTA).

O altă sportivă din România, Sorana Cîrstea, locul 65 WTA, o va întâlni în noaptea de miercuri spre joi pe Monica Puig (Puerto Rico), poziţia 40 în ierarhia mondială, în primul tur la Miami. Partida va fi ultima de pe terenul central şi nu va începe mai devreme de ora 03:00 (ora României).

Patricia Maria Ţig, cap de serie numărul 16 în calificări şi locul 95 WTA, a acces, marţi, pe tabloul principal al turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 7.699.423 de dolari.

Ţig, a învins-o, în ultimul tur, cu scorul de 3-6, 6-3, 6-2, după două ore şi 15 minute, pe Evghenia Rodina (Rusia), a patra favorită a calificărilor şi poziţia 79 în ierarhia mondială.

În runda inaugurală de pe tabloul principal, Patricia Maria Ţig o va întâlni pe Heather Watson (Marea Britanie), locul 108 WTA. Ţig (22 de ani) şi Watson (24 de ani) nu s-au mai întâlnit până acum.

Pentru accederea pe tabloul principal de la Miami pentru prima oară în carieră, Patricia Maria Ţig va primi 40 de puncte WTA şi un cec în valoare de 13.690 de dolari.