Judeţul Caraş-Severin se află sub cod galben de vânt puternic. Deocamdată nu au fost înregistrate probleme majore, însă în Arad, mai mulţi stâlpi şi copaci au fost rupţi, noaptea trecută, de vântul care a bătut cu putere.

Vorbim, în primul rând, despre un incident ce a avut loc pe Strada Bodrogului, unde mai mulți copaci au fost puși la pământ de furtună, unul dintre aceștia prăbușindu-se peste un autoturism.

Câteva minute mai târziu, cinci stâlpi din lemn au fost doborâți și ei de vântul puternic, în acest caz alte două autoturisme fiind avariante serios.

În același timp, mai mulți arbori au fost doborâți de vânt și pe drumul Arad – Șiria, circulația fiind blocată pentru o perioadă de 30-40 de minute, până la intervenția echipajelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.

Totodată, rafalele de vânt au lăsat localitatea Vladimirescu fără curent electric în jurul orei 21:45. Locuitorii sunt în beznă chiar și la această oră.

sursa info: specialarad.ro

sursa foto : gandul.info