Mamele ar putea primi gratuit “Trusoul pentru nou-născuți”, după modelul finlandez

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru şi Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, au semnat o scrisoare comună adresată Ministrului Fondurilor Europene, Dragoş Dinu, prin care propun introducerea unei măsuri noi de susţinere a mamelor aparţinând grupurilor  vulnerabile, respectiv “Trusoul pentru nou-născuţi”. Propunerea vizează introducerea măsurii în Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014 – 2020, a cărui modificare urmează să fie trimisă Comisiei Europene. Unul din obiectivele acestui program este sprijinirea persoanelor defavorizate prin distribuirea de alimente şi asistenţă materială de bază.

Acordarea trusoului pentru nou-născuţi va fi un real sprijin pentru familiile vulnerabile, asigurându-le un minim necesar creşterii şi îngrijirii copilului în primul trimestru de viaţă, igiena, dar şi securitatea acestuia.  De asemenea, măsura ar putea contribui şi la scăderea numărului de copii abandonaţi în maternitate, precum şi a numărului de decese în primul an de viaţă al copilului, asigurându-se monitorizarea stării de sănătate de către medicul de familie şi de către asistenţii medicali comunitari.

Trusoul pentru nou-născuţi se acordă pentru fiecare naştere, în maternitate, pentru mamele cu risc social sau din grupuri vulnerabile, identificate de asistentul social sau persoana cu atribuţii de asistenţă socială din maternitate. În total, 120.000 de mame în situaţii de risc şi excluziune socială ar putea pleca din maternitate, în următorii patru ani, cu un kit care să le permită să aibă o mai bună grijă de bebeluşii lor. Cutia trusoului va putea fi folosită ca paţ iar kit-ul va mai conţine scutece, haine, ghid de informare pentru mame, inclusiv pentru alăptat. Valoarea estimată a trusoului este de 450 lei, iar lista finală a conţinutului va fi decisă de un grup de experţi de la Institutul Mama şi Copilul.

În anul 2015, 1.493 de copii sub vârsta de 1 an au decedat. Deşi în scădere faţă de anii anteriori, rata mortalităţii în România este cea mai mare din Europa. În 2015, numărul de născuţi vii înregistrat a fost de 187.372, iar numărul de copii părăsiţi în maternităţi, pentru care au fost dispuse măsuri de protecţie specială, a fost de 332 din 9.722 de copii intraţi în sistemul de protecţie specială.

În anul 2015, media anuală a beneficiarilor de alocaţie pentru susţinerea familiei, familie monoparentală cu un venit de până la 200 lei, cu 1 copil a fost de 25.392, iar a familiilor biparentale cu un venit de până la 200 de lei pe membru de familie, cu 1 copil, a fost de 50.095, dintr-un total de 277.916 de beneficiari ai acestui drept social.

Introducerea noii măsuri este argumentată şi prin experienţa Finlandei, ţară care implementează un astfel de program încă din anul 1938, program care, împreună cu controalele periodice pre şi post-natale, a condus la o rată a mortalităţii infantile în Finlanda de doar 1,8 la mie în 2013 şi a rămas constantă.

De același autor

Related Articles