[AUDIO-FOTO] Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin şi revista „Reflex” sunt în prima linie de apărare a culturii

    „Dumnezeu a creat România după proiectul lui Eminescu… Eminescu înseamnă simţul universalului. Este Timpul şi Cuvântul. Este Veşnic precum Creaţia ! Ca să-l cunoşti, trebuie să-l reciţi în gând, ca să-l înţelegi, trebuie să-l însoţeşti în singurătate”… scrie profesorul universitar dr. Liviu Spătaru în una din paginile   revistei Reflex”,  sărbătorită astăzi la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, printr-o manifestare moderată de profesorul  Gheorghe Ţunea, directorul instituţiei.

Într-o atmosferă boemă,  oficialităţi judeţene şi oameni de cultură au transmis gândurile lor la ceas aniversar al revistei Reflex”, prin  mărturisiri de suflet presărate cu tâlcul unor concluzii ale celor care ţin în viaţă această publicaţie de artă, cultură şi civilizaţie. Deşi nu au fost prezenţi artizanii acestui proiect–Ada Cruceanu şi Octavian Doclin- au primit recunoştinţa celor prezenţi, personalităţi culturale locale care au contribuit la succesul şi longevitatea acestei publicaţii.

Cu o apariţie bianuală, revista Reflex” a fost trambulina consacrării unor dedicaţi oameni din Banatul de Munte, iar în prezent se bucură de susţinerea  Bibliotecii Judeţene„ Paul Iorgovici”,fiind promovată atât în toate bibliotecile din ţară, cât şi în bibliotecile de peste Prut, după cum a mărturisit managerul bibliotecii judeţene, Clara Maria Constantin :

„Este o colaborare care ne onorează  şi dorim să o continuăm şi să o promovăm. Este o colaborare benefică pentru toate instituţile implicate şi le urăm cât mai multe numere”.

Istoricul Carmen Albert a mărturisit cu vădită emoţie despre rolul revistei Reflex” în viaţa sa publicistică:

„Am participat cu plăcere astăzi la o nouă lansare a acestei reviste,  care pentru mine înseamnă foarte mult, fiindcă eu mi-am făcut debutul publicistic prin intermediul acestei reviste-prima mea carte a fost publicată de către Ada Cruceanu şi Octavian Doclin, obţinând o nominalizare la Premiul Academiei. Am participat la foarte multe ediţii ale colocviilor, am publicat în numeroase rânduri la această revistă şi constat cu toată dragostea şi plăcerea că ea îşi păstrează o ţinută elegantă, elevată este diversă şi voi veni cu fiecare ocazie, pentru că am de gând să continui colaborarea”.

Omul de litere Liubiţa Raichici a subliniat rolul şi importanţa culturii în societatea contemporană:

„Cultura este şi sufletul şi spiritul unui loc. Până nu am pierdut cultura, nu am pierdut nimic. Nu trebuie să ne aducem în situaţia de a fi în pericol, de-a pierde actul cultural-artistic contemporan. Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin  şi această revistă sunt în prima linie de apărare”, a concluzionat directorul Direcției pentru Cultură Caraș-Severin, Liubița Raichici.

La final putem concluziona că Dumnezeu a creat România după proiectul lui Eminescu, iar Banatului de Munte I-a dat Veșnicia Cuvântului ca pe un ritual al sfințirii acestor locuri, în care Eminescu este înțeles și iubit, uns Voievod al limbii și literaturii române !

Anca Bica- Bălălău

 

De același autor

Related Articles