Autocar cu 15 pasageri, implicat într-un accident mortal

Un accident rutier mortal, în care a fost implicat un autocar cu 15 persoane, s-a produs aseară în comuna gorjeană Plopşoru.

O femeie, de 35 de ani, din Calafat, în timp ce conducea un autocar în care se aflau 15 pasageri, a lovit mortal un bărbat, de 46 de ani, din comuna Brăneşti. Bărbatul se deplasa ca pieton şi nu a fost observat la timp de şoferiţă. Autocarul a ajuns în şanţul de pe marginea şoselei. Unul dintre pasageri a fost rănit şi a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu.

O femeie de 35 de ani, din Calafat, în timp ce conducea un autocar din direcţia Craiova spre Târgu Jiu, pe raza localităţii Plopşoru a accidentat mortal un pieton care se deplasa pe partea carosabilă. Autocarul a ieşit în afara părţii carosabile, intrând în şanţ. În autocar erau 15 persoane. Una dintre aceste persoane a suferit câteva leziuni, fiind transportată la spital. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeului Gorj.

Sursa foto: citynews.ro

De același autor

Related Articles