Din nou război între PNL şi PSD în Consiliul Local Reşiţa. Mărul discordiei – achiziţia unui teren din Mociur

Consilierii locali PSD din Reşiţa au părăsit astăzi chiar la mijloc şedinţa în plen. Mărul discordiei a fost proiectul cu privire la acordul de achiziţie a unui teren în suprafaţă de 6 hectare din zona Mociur, scos la licitaţie. Primarul Ioan Popa a explicat că preţul este foarte bun, a scăzut de la 3 milioane de euro, la numai 600.000 , că deja există un cumpărător interesat, dar Primăria are drept de preemţiune. “În plus mai sunt alte două terenuri ce ar putea fi achiziţionate. Dacă nu le cumpărăm noi, vor intra pe mâna hienelor imobiliare, care le vor specula”- a spus primarul. Cu toate argumentele aduse, consilierii PSD, prin vocea lui Ionuţ Chisăliţă, au susţinut că este de preferat să vină mai întâi investitorii şi apoi să se achiziţioneze terenuri. “Noi trebuie să gândim ca o administraţie locală, nu ca un investitor” – a spus acesta. Deoarece proiectul de hotărâre trebuia votat de cel puţin două treimi dintre consilieri, acesta nu a trecut.

“Am avut numeroase intervenţii prin care am încercat să-i conving(nr-consilierii PSD ) că noi putem să aducem investitori, dar avem nevoie să le arătăm locuri, terenuri, hale, clădiri  unde pot să opereze, şi că din impozitul pe salariile pe care le crează aceşti investitori, sumele pe care le-ar putea atrage bugetul local, respectiv primăria reşiţa, sunt foarte mari şi nu se compară cu acest preţ pe care ar fi trebuit să-l plătim. Până la urmă şi numai din vânzarea fierului vechi care se află acolo, ne recuperam banii, cum a făcut firma turcească ceva mai încolo” – a mai spus primarul Ioan Popa. Întrebat dacă va renunţa la ideea de a achiziţiona terenuri, acesta a spus că este un luptător şi că va continua să insiste pe această idee.

La proiectul următor, în care era vorba despre rectificarea bugetului societăţii Termoserv CET SRL – care aparţine primăriei Reşiţa, nemulţumiţi că profitul societăţii este 0, şi în pofida faptului că societatea nu a fost creată pentru profit ci pentru asigurarea mentenanţei în unităţile de învăţământ din municipiu, consilierii PSD şi PMP au părăsit sala, deşi mai erau de discutat şi alte proiecte de hotărâre. (Daniela Tudor)

 

Cele mai citite

Related Articles