Motto: „Copilul este aidoma albinei care adună nectarul pentru a face miere. Copilul preface totul în miere”. Antoine de Saint Exupery

A devenit obișnuință ca Maia Truțulescu  să fie o parte importantă din  CV-ul cultural al Reșiței pentru că „Arta își înalță capul atunci când crezurile se moleșesc”, după cum susținea Friedrich Nietzsche. Deținătoare a premiului special „SIMFONIA CULORILOR” la Salonul de Pictură „Arte Mici”, și al ORDINULUI  Salonului de Pictură „Arte Mici”,cu puțin timp în urmă a onorat invitația de-a participa la o exopziție colectivă „RITMURI CROMATICE” organizată de Galeria „Elite Prof Art” din București cu  o lucrare de pictură pe pânză, intitulată  „Fluturi”  alături de artiști adulți. Este o pictură realizată într-o abordare curajoasă, modernă, în care a folosit culori pure, realizând efecte cu pastă de relief. Pentru Maia este prima expozitie colectivă alături de artiști adulți. Cu ocazia expoziției va fi editat și un album color, unde Maia va avea 12 reproduceri după lucrările ei.

Prezența acestui copil talentat într-o asemenea rafinată companie, onorează municipiul de pe Bârzava, mai ales în această perioadă când doar Arta a rămas portavocea fostei Cetăți de Foc.

Maia Truțulescu prin vârsta, educația și harul său demonstrează că un copil reprezintă punctul de vedere al lui Dumnezeu potrivit căruia într-o  viață fără artă, cruzimea realității ar face lumea de nesuportat. Sensul existenței și datoria fiecărui om este creația. Dacă aș putea întregi acest Laudatio, cred că doar parafrazând-o pe Maica Tereza: Copilul Artist Maia Truțulescu este un creion în mâna lui Dumnezeu care desenează o scrisoare de dragoste lumii, iar dacă această lume va deveni mai bună într-o zi este și din „cauza” acestei fetițe de 6 ani care contemplează lumina vieții peste pânza unor aripi de fluturi din care frumosul își face zbor  peste timp!

 Epilog:Un copil poate oricând să-l învețe pe un adult trei lucruri: cum să fie mulțumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată și cum să ceară cu insistență ceea ce-și dorește”. Paulo Coelho

Anca Bica Bălălău

maia-picturamaia-afismaia-4maia-2maia-3maia-1