Educația copiilor: Bătaia este sau nu ,,ruptă din rai’’?

132

Educația unui copil începe încă din primele luni de viață. De asemenea, ceea ce îi învățăm pe micuți în perioada copilăriei se reflectă din plin la maturitate, în propriile decizii și formarea viitorului. Specialiștii spun că procesul educativ se întinde pe tot parcursul vieții, fără pauze.

,, În primul rând educația copiilor este permanentă, fără vacanțe. În funcție de vârstă, există și plusuri și minusuri. Părinții trebuie să accepte lucrurile astea și să-i înțeleagă. Bătaia nu este recomandată niciodată în educația copiilor. Îi putem arăta unui copil că a greșit prin răbdare și înțelegere- a declarat pentru Radio Reșița, psihologul Mihail Jianu.

Părinții spun că pentru a-i pedepsi pe copii există multe posibilități dar niciodată bătaia.
,,Generația tânără trebuie înțeleasă mai mult, sunt împotriva violenței. Eu mi-am crescut copiii în liniște și armonie, i-am învățat să nu mintă, să respecte oamenii’’

,,Cu bătaia nu se rezolvă nimic, cu vorba bună însă se pot rezolva multe’’
Copiii spun că de cele mai multe ori au fost pedepsiți însă au mai luat și câte o palmă de la părinți.

,,Pe mine m-a crescut mama cu multe reguli. M-a ținut în casă, mă pedepsea, nu am luat bătaie niciodată’’

,, Am mai mai luat și bătaie, mai făceam și năzbâtii, dar de cele mai multe ori îmi lua lucrurile care îmi plăceau, sau îmi interzicea să ies afară’’

Psihologii precizează că bătaia nu este niciodată o soluție în educația copiilor și că această metodă poate cauza multe probleme emoționale la maturitate.

Andreea Lupșa