Două Samsung Galaxy Note 7 înlocuite au explodat

246
Samsung Galaxy Note 7
Samsung Galaxy Note 7

Două Samsung Galaxy Note 7 înlocuite au explodat!

La scurt timp după ce un furnizor coreean a confirmat faptul că Samsung a încetat să mai producă noi telefoane Samsung Galaxy Note 7, aflăm detalii despre alte câteva cazuri în care unități înlocuite prezintă aceleași simptome explozive.

Deși peste weekend a mai fost înregistrat un caz de telefon Note 7 ce a explodat din senin, iar posesorul a ajuns la spital cu bronșită acută, în această dimineață de luni, aflăm detalii despre alte câteva cazuri.

Merită reținut că, de această dată, vorbim de al patrulea și al cincilea caz de unități Galaxy Note 7 schimbate în service care au explodat.

Acestea ar trebui să fie unitățile sigure și fără probleme.

Detalii despre al patrulea caz au fost publicate de către cei de la The Verge, iar fotografii și chitanțe care să dovedească înlocuirea aparatului au fost primite direct de la proprietarul gadgetului.

Este vorba de Shawn Minter din Richmond, Virginia. Acesta își înlocuise telefonul său original Galaxy Note 7 cu un alt exemplar pe 23 septembrie. Noul exemplar a explodat în acest weekend lângă pat, pe o noptieră, după cum se poate vedea în imaginea de mai jos.

Totul s-a petrecut la ora 5:45 dimineața. ,,Telefonul meu Galaxy Note 7 înlocuit a izbucnit în flăcări în timp ce se afla pe noptieră. Mi-a umplut dormitorul cu fum. La fel ca bărbatul din Kentucky, m-am trezi panicat.” Acestea au fost detaliile evenimentului trimise de către Minter celor de la The Verge.

Explozia unui Galaxy Note 7 înlocuit cu numărul cinci s-a produs în Houston Texas. Daniel Franks mânca masa de prânz împreună cu fiica sa și soția, în timp ce smartphone-ul a luat foc pe masă lângă ei. Exemplarul care a luat foc fusese înlocuit la un magazin Best Buy la finele lunii septembrie.

Toate simptomele detaliate mai sus sunt similare cu cele descrise în celelalte trei cazuri cunoscute până în prezent. Primul a avut marți în Kentucky, al doilea într-un avion Soutwest Airlines, iar al treilea incident s-a produs vineri în mâinile unei fetițe de 13 ani.

sursă info : playtech.ro