Bebe, câinele de serviciu al pompierilor hunedoreni, medaliat cu bronz la Campionatul naţional al câinilor de serviciu din M.A.I.

Bebe, câinele de serviciu al pompierilor hunedoreni, în vârstă de aproape 3 ani, a participat alături de instructorul său, plutonierul major Robert Kulcsar de la Detaşamentul de Pompieri Deva, la Campionatul national de dresaj al câinilor de serviciu 2016, din cadrul Ministerul Afecerilor Interne.

Competiţia, ajunsă la a XIII-a ediţie, desfăşurată la Centrul chinologic “Dr. Aurel Greblea” Sibiu i-a strâns la start pe 25 dintre cei mai buni câini ai pompierilor, jandarmilor şi poliţiştilor. Timp de 5 zile, în perioada 3 – 7 octombrie, câinii specializaţi în căutare-salvare şi detectare explozivi şi droguri şi instructorii lor s-au întrecut în mai multe probe.
Bebe, specializat în căutare salvare, şi-a arătat măiestria şi pregătirea în cadrul celor
4  probe dintre care 3 au constat în misiuni de căutare a 6 victime în medii ostile.
La proba de disciplină, ce implică executarea întocmai a comenzilor instructorului, care testează inteligenţa, ascultarea, supunerea şi răbdarea, Bebe a obţinut 90 de puncte din 100 posibile.
După ce anul trecut cuplul chinologic hunedorean a obţinuţ în cadrul acestei competiţii, locul V din cauza unei accidentări a lui Bebe, în acest an, cei doi, s-au clasat pe podium, ocupând locul III.
La aflarea veştii despre această performanţă, inspectorul şef al I.S.U. Hunedoara, locotenent colonel Viorel Demean s-a declarat mulţumit de prestaţia lui Bebe şi a instructorului său şi s-a arătat încântat să aibă în curte un câine talentat cu “nas fin” care, sigur, va obţine în viitor rezultate şi mai bune.

Cele mai citite

Related Articles