Traficul rutier a fost blocat timp de două ore între Sighișoara şi Brașov

103

Blocajul a fost creat din cauza unui accident rutier petrecut la intrarea în localitatea Mihai Viteazul. Accidentul a fost provocat de o femeie de 30 de ani, din județul Neamț, care intrat în coliziune cu un alt autoturism de pe contrasens. 5 persoane au fost rănite în urma impactului, fiind nevoie și de intervenția elicopterului de la Tîrgu-Mureș pentru transportarea răniților.

Este vorba de o persoană de sex feminin din județul Neamț care conducea un autoturism din direcția Brașov spre Sighișoara, într-o curbă la dreapta nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabil alunecos, a pierdut controlul volanului și autoturismul condus de ea a intrat pe contrasens în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorilor auto implicați în accident precum și a 3 pasageri aflați în autoturisme”, declară purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, Liviu Naghi.

În cele două ore în care nu s-a putut circula, s-au format coloane de mașini de peste 5 km pe fiecare bandă de mers.