[FOTO-VIDEO] Victimă încarcerată după ce două maşini s-au lovit de un tractor

200

Accident cu 3 răniţi, la ieşirea din Deva. Evenimentul a avut loc în jurul orei 11, pe bulevardul 22 Decembrie din municipiu, unde două autovehicule s-au ciocnit de un tractor. Şoferul unui taxi a fost încarcerat şi a fost nevoie de pompieri pentru a elibera victima din autoturism. „La locul accidentului au ajuns 3 echipaje de pompieri, specializate în descarcerare şi prim ajutor calificat, care s-au deplasat cu o autospecială de descarcerare, o autospecială complexă şi o ambulanţă, tip B2. De asemenea, Serviciul de Ambulanţă Judeţean a deplasat în zonă un echipaj cu medic. Echipajele de salvare au găsit în mijloacele de transport 3 răniţi, cu vârste cuprinse între 40 şi 46 de ani, dintre care unul, şoferul unui taxi, încarcerat”, declară purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Cele trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie, au fost transportate la UPU Deva politraumatizate dar conştiente şi cooperante. Potrivit martorilor, se pare că șoferul de taxi se face vinovat de producerea acestui accident. El a intrat cu maşina într-un tractor cu remorcă, ce transporta nisip, după care un alt autoturism a lovit tractorul.

(Sebastian Dragomir)
video: www.servuspress.ro