Concursul Naţional de Poezie „Ion Chichere” la Reşiţa

Casa de Cultură a Sindicatelor Reşiţa şi Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici” Caraş-Severin cu sprijinul Cenaclului Literar „Semenicul” şi al Lions Club Reşiţa Montană organizează prima ediţie a concursului naţional de Poezie „Ion Chichere”.

Acesta se adresează creatorilor cu vârsta de până la 35 de ani care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România, spune directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Reşiţa, Marian Apostol.

Concurenţii vor trimite câte 10 poeme, fie în plic, fie pe e-mail, până cel târziu în data de 10 septembrie, data poştei sau data de transmitere a e-mail-ului pe adresa Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, str. Libertății, nr. 40 e-mail: cdc_resita@yahoo.com. Poemele vor fi însoţite de datele de contact ale autorului (nume, adresă poştală/ e-mail, telefon).

Se acordă trei premii:
Premiul I – Premiul „Ion Chichere” – 600 de lei
Premiul II – 400 de lei
Premiul III – 200 de lei

De-asemenea, se va mai acorda un premiul special din partea poetului si directorului Teatrului de Vest Reşiţa, Nicolae Dumitru Vlădulescu.

Festivitatea de premiere va avea loc în data de 19 octombrie, de la ora 18.00, în cadrul manifestării culturale „Reşiţa în 10 dimensiuni” care se va desfăşura la Casa de Cultură a Sindicatelor din oraşul de pe Bârzava.

Cu acest prilej va fi lansat si un volum de poezie care va cuprinde cele mai frumoase poeme înscrise în concurs.

Pentru ridicarea premiului, prezenţa este obligatorie. Se asigură decontarea cheltuielilor de transport (pe teritoriul României) şi o noapte de cazare.

Componenţa juriului: Gheorghe Jurma – critic literar – preşedinte al juriului, Clara Maria Constantin – director Biblioteca “Paul Iorgovici” Reşiţa, poeţii Costel Stancu şi Cristian Bistriceanu şi ziaristul şi prozatorul Matei Mircioane.

Sursa foto: unanotimpinberceni.blogspot.com

De același autor

Related Articles