Ministerul Transporturilor: Crucile de la margine de drum vor fi demontate

Este ordin şi trebuie pus în aplicare. Socotite drept un pericol pentru participanţii la trafic, crucile şi monumentele ridicate la margine de drum în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în accidente, în acele locuri, vor fi demontate.

Ministerul Trasnporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a emis un ordin în acest sens acum două zile, prin care solicită îndepărtarea acestora.

În cazul în care rudele celor decedaţi nu le vor lua din locurile în care sunt amplasate, crucile ori monumentele vor fi ridicate de angajaţi de la drumuri care le vor duce preoţilor din zonă, urmând ca aceştia să le inapoieze familiilor sau să le depoziteze.

La începutul anului, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a organizat un grup de lucru format din specialişti din domeniul transporturilor, dar şi ai societăţii civile, care au analizat aceasta problemă, notează dcnews.ro.

Sursa foto: cugetliber.ro

De același autor

Related Articles