Interes scăzut pentru comoara care merge la export: Afinele de cultură nu-şi găsesc investitori în Caraş-Severin

Cultivarea afinului de cultură pe suprafeţe mici reprezintă una dintre cele mai bune investiții agricole ale momentului.

Randamentul bun în ceea ce priveşte producția, dar și cererea mare de pe piață fac ca afinele să aducă micilor fermieri un profit de peste 20.000 de euro pe an, spune Nicolae Verindeanu – directorul Oficiului Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Caraş-Severin.

Dacă un fermier din judeţ face o investiţie pentru un hectar de afine, poate beneficia de subvenţii, în ceea ce priveşte culturile ecologice, cuprinse între 100 şi 400 de euro pe hectar şi finanţare de la Agenţia pentru finanţarea investiţiilor rurale pentru realizarea exploataţiei de până la 45 de mii de euro cu o cofinanţare de 70% şi chiar de până la 90% dacă acesta este un tânăr investitor şi practică agricultura ecologică. O astfel de plantaţie, eligibilă în aproape toate localităţile din judeţ poate să aducă după primul an de rod un profit net de 10.000 de euro, iar după cel de-al doilea an de rod între 10 mii şi 30 de mii de euro. Nicolae Verindeanu a mai spus că 20 de mii de euro pe hectar plus subvenţiile primite anual de la APIA pentru munca depusă în a lucra un astfel de teren aduce pe lângă profit şi o satisfacţie personală.

Şeful Oficiului Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Caraş-Severin spune că încă mai sunt fonduri pentru implementarea acestei măsuri, iar agenţia acordă suport tehnic şi sprijin informaţional tinerilor fermieri interesaţi, mai ales celor din mediul rural, care doresc să pornească o astfel de afacere. (Hardy Cvoica)

Sursa foto: moneystreet.ro

Cele mai citite

Related Articles