Preşedintele Director General al SRR, Ovidiu Miculescu: Activitatea Parlamentului European este reflectată profesionist şi serios

260

Președintele Director General al Societății Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, a declarat în deschiderea unui seminar cu presa organizat de Parlamentul European, Biroul de informare din România, că postul public are o relație foarte bună cu europarlamentarii români, însă percepția publică este una incompletă faţă de realitățile din Parlamentul European.

“Este extrem de plăcut să vedem că tot ce face Radio România în parteneriat cu Biroul de informare și Parlamentul European are o finalitate. Sunt multe lucruri în România care încep frumos și care nu se termină niciodată sau rămân uitate la stadiu de declarații sau de intenție. Aș dori să profit de ocazie și să mulțumesc tuturor europarlamentarilor români pentru buna relație pe care Radio România o are cu europarlamentarii români. Vreau să spun răspicat că în spiritul și bineînțeles servind misiunea publică pe care Radio România o îndeplinește și o îndeplinește bine, ajutorul și reacția europarlamentarilor a fost una extrem de serioasă. Vreau să vă asigur că activitatea Parlamentului European și a europarlamentarilor români este reflectată in programele noastre într-un mod profesionist și serios. Acest segment care poate părea mic contribuie totuși la performanța Radio România, care vă reamintesc că este lider de audiență.”

Lipsa de informare a populației cu privire la activitatea instituțiilor europene a fost remarcată și de europarlamentarii români: Renate Weber, Ioan Mircea Pașcu și Marian Jean Marinescu.

Renate Weber a precizat că nu Bruxelles-ul decide așa cum cred românii, toate statele membre au un cuvânt de spus. Europarlamentarul a vorbit despre creșterea economică și eradicarea sărăciei, însă nu este de acord cu măsurile sociale. De exemplu programul “Cornul și laptele” care nu ajunge la copiii cu probleme ci la câini și pisici. Legat de programul de încurajare a consumului de fructe în școli, Weber a afirmat că cei mici trebuie învățați să mănânce sănătos pe banii statelor membre, nu ai Uniunii Europene.

Bruxeles radio