Cornel Oțelea, un sportiv caracterizat printr-un cuvânt – fair play

Cornel Oțelea, marele nostru handbalist a început practicarea sportului, în școală, cu voleiul și cum în anii 50 regula era să faci și un sport complementar a fost atras de handbal.

Trecerea s-a făcut treptat spre sportul care avea să îi aducă atâtea satisfacții, prima selecționare fiind în echipa Bucureștiului la handbal, formată din jucatori de la mai multe cluburi și asociatii, pentru ca în 1957 să fie legitimat la Steaua.

Se juca handbal în 11, în aer liber, pe terenuri de zgură.

Ascensiunea a fost rapidă și condus de antrenorii Oprea Vlase și Nicolae Nedef a participat la Campionatul Mondial din 1961 când România devenea pentru prima data campioană mondială.

Atunci s-a petrecut ceva incredibil: performanța a fost contestată în presa franceză care nu-și explica cum o țară din est putea deveni campioană mondială la doar un an dupa ce competiția în 7 fusese omologată și la noi. Francezii au propus sa jucăm cu ei un meci la Paris, în sala Pierre de Coubertain unde România a câștigat la 9 goluri diferență confirmând astfel trofeul suprem.

 

Citește mai mult aici

De același autor

Related Articles