[AUDIO] Esența vieții, iubirea!

Să ne iubim cât mai mult în Săptămâna aceasta a Pătimirilor, a durerii și nu numai în această perioadă, ci în fiecare zi. Se impune să ne ajutăm unii pe alții și să nu ne dușmănim, asta pentru a crea o lume mai bună. A fost unul dintre răspunsurile oferite la întrebarea temă a emisiunii ”Între noi, rămâne între noi”, de marți seara, de la 22.00 până la 24.00, și-anume: cum ne pregătim pentru marea Sărbătoare a Învierii Domnului?

În ordin material s-a specificat că o masă de Paști nu diferă, la țară, de orice zi de duminică, doar cu excepția ouălor roșii. Însă, pregătirea adevărată, pe care ar trebui s-o facem cu toții, ține de aspectul sufletesc. În Săptămâna Mare ținem cont de curățirea sufletească mai mult decât oricând, deși ar trebui să avem în vedere acest lucru tot timpul vieții. Numai că suntem oameni supuși greșelii și se întâmplă ca atunci când avem o bucurie mare să uităm de divinitate și abia atunci când dăm de necaz îl strigăm pe Dumnezeu. Nouă înșine ne revine sarcina de a ne face viața mai frumoasă, a fost concluzia unuia dintre ascultători.

Cu siguranță că dacă toți am fi fost la fel de frumoși, la fel de deștepți, la fel de vrednici, viața noastră ar fi fost monotonă. În altă opinie, în această Săptămână a Pătimirilor, dacă nu reușim să fim mai buni, măcar să mâncăm mai puțin și să nu ne mai mâncăm unii pe alții. S-a mai precizat că postul cel mai important este cel de natură spirituală, fără să uităm că Dumnezeu nu își întoarce niciodată fața de la noi, El așteaptă întotdeauna să ne întoarcem în brațele Sale. Viața ce ne-a fost dată reprezintă un test după care vom fi judecați, de aceea este esențial să nu privim niciodată la ceilalți, pentru că atunci uităm de noi înșine. Redăm intervenția doamnei Ana Popa din Italia, care a recitat poezia ”Nu-i singur Iuda vinovat”, de Costache Ioanid:

Sursă foto: eu-si-isus.blogspot.com

(Ada Botezan)

De același autor

Related Articles