De mai bine de 26 de ani de democraţie dâmboviţeană, fiecare schimbare de Parlament, de Guvern sau de Preşedinte, înseamnă pentru România un nou început. De mai bine de un sfert de veac am avut atât de multe începuturi, încât şi eu le-am, pierdut şirul. Toţi vin cu forţe proaspete, cu promisiuni, cu elan tineresc, cu avânt revoluţionar, să schimbe, să facă, să dreagă, să repună România pe picioare. Toţi spun şi nimeni nu prea face. Am avut cum spuneam foarte multe începuturi, dar prea puţine cuprinsuri şi niciu final.
În condiţiile date, vă spun sincer că m-am săturat. Atât de tare m-am săturat, încât cred că am să demisionez din viaţa publică. M-am săturat să tot fiu dat afară pe uşă şi să fiu obligat să intru pe geam ca să-mi rezolv treburile de jurnalist. M-am săturat ca stânga politică să mă acuze că m-am dat cu dreapta, iar dreapta politică să-mi reproşeze că sunt tot mai de stânga. M-am săturat să tot alerg către locuri din care oamenii fug, pentru că se întâmplă ceva rău, doar pentru a culege informaţii pentru cei ce fug de ele. M-am săturat să fiu arătat cu degetul pe stradă, să mă pizmuiască cei ce mă cunosc mai mult sau mai puţin, să mă înjure unul şi altul pe la colţuri.
Atât de tare m-am săturat, încât îmi vine să renunţ la jurnalism, la radio, la tot ce înseamnă lumea civilizată cu războaie, conflicte, certuri şi bătăi şi să fug. Să plec pur şi simplu undeva departe. Să mă ascund de lume, să mă reîntorc la natură, să fiu răspunzător doar pentru faptele, vorbele şi gesturile mele, nu pentru cele inventate de alţii. Să nu mai văd pe nimeni, să nu mai ştiu de nimeni, să nu mai aud pe nimeni.
Întrebarea e că nu ştiu cum să fac, pe ce cale să apuc, încotro să le spun paşilor să se îndrepte. Nu mi-e teamă de un nou început. Sunt chiar dornic de el, atâta doar că nu ştiu care va fi acela. Există vreun loc în lumea asta mare aşa cum mi-l doresc eu? Există oare vreo meserie care să nu implice lume multă în preajma mea, scări sociale, ierarhii, oameni de paie, numiţi de păpuşari ascunşi în spatele draperiilor?
E doar un vis, parţial utopic, pentru că o astfel de lume nu există şi nici nu a existat vreodată. Şi atunci ce-i de făcut pentru că vă spun cu mâna pe inimă, m-am săturat. Să plec în căutarea idealului sau să încerc să-l construiesc în propria-mi ogradă? Grea întrebare, iar răspunsul nu ştiu dacă va fi găsit vreodată. Şi ar cam trebui, nu de alta dar eu, sincer, m-am săturat.
