Liverpool și Borussia n-au dezamăgit la niciun capitol.

Începând de la suporterii care au creat o atmosferă electrizantă înaintea și în timpul meciului până la superreușitele jocului, totul s-a întâmplat pe Anfield.

Nemții au început excepțional și păreau să-i dea o lecție de fotbal lui Klopp. După 9 minute, Borussia Dortmund conducea deja cu 2-0 prin golurile lui Mkhitaryan și Aubameyang. Startul reprizei secunde a adus-o în prim plan pe Liverpool, aceasta marcând prin Origi.

În minutul 57, Reus i-a mai liniștit pe nemți cu încă un gol, dar Coutinho, 9 minute mai târziu, n-a vrut să lase lucrurile așa și a reușit o superexecuție cu un șut de la 25 de metri. Sakho a egalat în minutul 78 și avea să aducă aminte de revenirea lui Liverpool din finala Ligii Campionilor din sezonul 2004-2005, când a egalat-o pe AC Milan de la 0-3.

Și dacă la Istanbul s-a ajuns la penalty-uri, nu același lucru s-a întâmplat și la Liverpool, unde ”cormoranii” au dat lovitura de grație în prelungirile meciului prin reușita lui Lovren. Astfel, trupa lui Klopp a obținut calificarea mult așteptată sub ochii a aproximativ 50.000 de suporteri.

Sursa: gsp.ro

Sursa Foto: telegraph.co.uk

De același autor

Related Articles