Traversare neregulamentară la Oraviţa. O femeie se zbate între viaţă şi moarte

O bătrână din Oraviţa a ajuns cu răni grave la spital după ce a fost acroşată de o maşină. Femeia în vârstă de 72 de ani a traversat strada neregulamentar. Evenimentul a avut loc în urmă cu câteva ore pe strada Mitropolit Andrei Șaguna din localitate, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Cecilia Dăneţ.

„Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că un șofer în vârstă de 54 de ani, din Oravița, a condus un autoturism pe strada Mitropolit Andrei Șaguna din Oravița, din direcția Judecătorie spre Zona Gării. Alături de șofer, în autoturism se mai afla soția acestuia, pasageră pe locul din dreapta-față. Ajuns în fața imobilului cu numărul 72, conducătorul auto a lovit cu aripa stângă o femeie de 77 de ani, din Oravița, angajată neregulamentar în traversarea străzii”.

În urma producerii accidentului a rezultat rănirea gravă a femeii, care a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Reșița pentru îngrijiri medicale. Deşi nu a fost vinovat, pe numele conducătorului auto s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

(Sebastian Dragomir)

Cele mai citite

Related Articles