Comercianţi ambulanţi amendaţi de jandarmi la… cele sfinte

În acest sfârşit de săptămână, jandarmii hunedoreni au aplicat mai multe amenzi contravenţionale în zona Mănăstirii Prislop. Zece persoane au fost sancţionate după ce au fost prinse în timp ce vindeau ambulant în parcările din zona lăcaşului sfânt, unde este interzisă comercializarea, tablouri cu părintele Arsenie Boca. Valoarea totală a amenzilor date ajunge la 8.000 lei. Pe lângă aceasta, comercianţilor clandestini le-a fost confiscată toată marfa expusă la vânzare.

Şirul ilegalităţilor sancţionate de jandarmi nu se încheie însă aici. Alţi trei bărbaţi din judeţul Dâmboviţa, cu vârste cuprinse între 21 şi 28 de ani, au fost prinşi în zona localităţii hunedorene Costeşti în timp ce vindeau găleţi de tablă fără să aibă autorizaţie, motiv pentru care au fost amendaţi.

Sursa: mesagerulhunedorean.ro

1 COMENTARIU

  1. Par. Paulin Lecca, 1949: “„Preacuvioase părinte A., aveți milă de Sângele pe care Domnul nostru Iisus ‎Hristos L-a vărsat pentru noi ‎toți, aveți milă de turma pe care o păstoriți și aveți ‎milă de sufletul sfinției voastre”. Poate mai târziu o fi ascultat, dar sigur ‎nu sunt, ‎fiindcă n-am văzut o lepădare publică a sa de toate ‎acele rătăciri spiritiste și erezii ‎steineriene! ; “Despre ședințele de spiritism și ideile eretice steineriene ale acestui ieromonah, ‎aflat în înșelare, mai știau Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, ‎Părintele ‎Benedict Ghiuș, Părintele Adrian Făgețeanu, Părintele Arsenie ‎Papacioc, ‎Părintele Profesor Dumitru Radu ș.a., toți atrăgându-i atenția cu ‎bunăvoință că ‎greșește, dar fără folos” https://sfintiinugresesc.wordpress.com/

Comentariile sunt închise.

Cele mai citite

Related Articles