Iohannis, Isărescu şi Cioloş – primii în topul încrederii în personalităţile publice

Preşedintele Klaus Iohannis, guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi premierul Dacian Cioloş ocupă primele trei poziţii în topul încrederii în personalităţile publice, potrivit unui sondaj INSCOP – ADEVARUL despre România, realizat în perioada 21 – 28 martie.

Astfel, Iohannis se află la 51,2% încredere multă şi foarte multă în luna martie a acestui an, faţă de 59,8% în noiembrie anul trecut. Şeful statului este urmat de Mugur Isărescu cu 36,1% încredere multă şi foarte multă, faţă de 40,4% în noiembrie 2015.

Premierul Dacian Cioloş se situează pe poziţia a treia, cumulând 30,4% încredere multă şi foarte multă, faţă de 32,6% în noiembrie anul trecut.

Pe locul următor se află ambasadorul României în SUA, George Maior, cu 27,3% încredere multă şi foarte multă. În schimb, 17,1% dintre respondenţii cercetării sociologice susţin că nu îl cunosc pe Maior.

Acesta este urmat de Victor Ponta, cu un capital de încredere de 23,3%, faţă de 20,2% în noiembrie 2015.

Pe poziţia a şasea se situează Călin Popescu-Tăriceanu cu 22% încredere multă şi foarte multă, urmat de Gabriela Firea, inclusă pentru prima dată pe lista încrederii în personalităţile publice măsurată de INSCOP, cu o cotă de încredere de 21,1%.

Pe următoarele locuri se află Mihai-Răzvan Ungureanu cu 20,1% (faţă de 21,8% în noiembrie 2015) şi Vasile Dîncu cu 17,1% (17,3% în noiembrie). În cazul lui Vasile Dîncu, 25,2% dintre cei chestionaţi declară că nu îl cunosc.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice este urmat de Alina Gorghiu cu 16,7% (18,6% în noiembrie 2015), 10,6% dintre respondenţi declarând că nu o cunosc.

Pe poziţiile următoare se situează Traian Băsescu cu 15,4% şi Cătălin Predoiu cu 13,9%, Mircea Geoană cu 13,5%, Monica Macovei cu 12,4%, Ludovic Orban cu 10,8%, Liviu Dragnea cu 10,2%, Vasile Blaga cu 9,1% şi Ion Iliescu cu 8,5%. Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea este cotat cu 8,1% încredere multă şi foarte multă, în cazul său 16,6% dintre respondenţi afirmă că nu îl cunosc.

Nicuşor Dan are 7,7%, iar Marian Oprişan – 4,1%.

Topul încrederii este încheiat de Kelemen Hunor cu 3,4% încredere multă şi foarte multă, Laszlo Tokes cu 3% şi vicepremierul Costin Borc cu 2,7%.

Barometrul INSCOP – ADEVĂRUL despre România a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul în perioada 21 – 28 martie 2016.

Volumul eşantionului a fost de 1.063 de persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/ minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor

Sursa: AGERPRES

Foto: Jurnalul.ro

De același autor

Related Articles