Cinematografia s-a născut în 28 decembrie 1895 la Paris, când 33 de spectatori plăteau câte un franc pentru a descoperi primele imagini animate ale fraţilor Lumière. De atunci, a şaptea artă a vrăjit întreaga lume, a devenit un fenomen cultural global şi o industrie enormă, cu mai mult de un milion de filme produse şi încasări anuale de zeci de miliarde de dolari.
Cele mai vechi imagini în mişcare care s-au păstrat au fost filmate de Louise Le Prince în 14 octombrie 1888, în grădina familei Whitley din Roundhay, o suburbie a oraşului Leeds din Marea Britanie. Actul de naştere al cinematografiei avea însă să fie semnat şapte ani mai târziu, la 28 decembrie 1895, o dată cu proiecţia primului film al fraţilor Auguste şi Louis Lumiére.
Imaginile erau filmate şi proiectate cu aparatul creat de ei şi denumit Cinématographe, iar filmul case se numea Ieşirea din Uzinele Lumière din Lyon avea doar câteva minute şi surprindea ieşirea muncitorilor din fabrica de aparate de fotografiat din Lyon, al cărei proprietar era chiar Antoine Lumière.
https://www.youtube.com/watch?v=EXhtq01E6JI
Proiecţia a fost urmată şi de un alt scurt metraj, Intrarea unui tren în gară. Filmele erau foarte scurte, mai puţin de un minut şi prezentau o singură scenă, de fapt un cadru foarte lung.
Mulţi au tratat noua invenţie ca pe un amuzament neserios şi au spus că nu va rezista mai mult de şase luni, dar numărul spectatorilor creştea, iar cei care au intuit potenţialul cinematografiei au investit în această noua formă de artă.
De atunci, în lume s-au produs cu mult mai mult de 1 milion de filme, Hoolywood, Bollywood şi Nollywood au scris istorie, epoca peliculei de celuloid a fost înlocuită de era producţiei digitale, iar industria cinematografică a devenit o afacere de peste 36.4 de miliarde de dolari (conform Theatrical Market Statistics 2014).
Epoca de aur a Hollywood-ului continuă să fascineze şi astăzi, de exemplu, pianul din filmul Casablanca a fost vândut cu aproape trei milioane şi jumatate de dolari la o licitaţie organizată la New York, în noiembrie 2014. Tot atunci, au mai fost scoase la vânzare câteva sute de obiecte din recuzită, rochii purtate de actriţe celebre precum Grace Kelly, Marilyn Monroe sau Judy Garland, o haină purtata de Clark Gable în filmul Pe aripile vântului sau costumul de leu din filmul Vrăjitorul din Oz, adjudecat cu 3 milioane de dolari.
Filmul, fenomen global
În 1896, noua artă a trecut oceanul şi i-a cucerit rapid pe americani, născându-se şi o eternă rivalitate între cinematografia franceză şi cea din Statele Unite.
Fascinat de prima proiecţie a fraţilor Lumière, Georges Méliès, un iluzionist de la Teatrul Houdini, inventa, în 1902, tehnica trucajului şi sistemul de lanternă magică care crea iluzii optice, Călătorie pe Lună fiind şi astăzi considerat o capodoperă. În acelaşi timp, în Statele Unite era filmat The great train robbery, primul western, difuzat în anul 1903.
Proiecţiile americane s-au mutat din cafenele în spaţii special amenajate, cinematografele numite nickel odeon. În 1908 existau deja 10.000 de cinematografe pe teritoriul SUA, iar din 1910 începea producţia de filme la Hollywood, în primul studio de film al Companiei Nestor, şi la New York, la Universal Studios.
Este epoca în care se nasc primele staruri: Lilian Gish, Mary Pickford, Gloria Swanson sau Rudolph Valentino, a cărui moarte în 1926 va declanşa adevărate scene de isterie.
În 1915, odată cu filmul Naşterea unei naţiuni se afirmă David Wark Griffith, unul dintre cei mai importanți regizori din istoria acestei arte şi considerat părintele cinematografiei americane, care fondează apoi, împreună cu actorii Douglas Fairbank, Mary Pickford şi Charlie Chaplin, compania United Artist Corporation şi produce cele mai de succes filme mute ale epocii.
Prin anii 1920: regizorul american John Ford filma western-uri, în Germania, prin Nosferatu şi Cabinetul doctorului Caligari, înflorea expresionismul, regizorul francez Abel Gance filma Napoleon, iar regizorul rus Sergei M. Eisenstein producea Crucişătorul Potemkin, esenţă a propagandei sovietice.
La Hollywood, se nasc rând pe rând companiile Metro-Goldwyn-Mayer, Paramount Pictures, Columbia, Warner Bros şi Walt Disney care deţineau studiouri, cinematografe şi puteau distribui filmele, iar cinematografia americană începe să se manifeste ca o industrie şi să capete o structură de business.
La Hollywood se perfecţionează atât tehnicile de producţie a imaginii, sunetului şi montajului, cât şi ale concepţiei – scenariul şi regia, iar cinematografia devine astfel a şaptea artă, muze fiindu-i literatura, teatrul, filosofia, pictura şi muzica, cu impact major asupra culturii populare globale.
Lumea filmului vrăjea publicul, Hollywood-ul devenise marea uzină de vise a americanilor, vedetele asigurau succesul de box-office, iar cinematografia se transformă într-o industrie profitabilă.
Din 1928 se intră în epoca de aur a animaţiei, Walt Disney creează primul scurt-metraj al lui Mickey Mouse, Plane Crazy, care a fost, ca şi majoritatea filmelor de la acea vreme, un film mut. Numele lui Walt Disney avea să devină sinonim cu desenele animate, iar compania creată de el în 1923, un imperiu care în prezent valorează peste 42 de miliarde de dolari.
Din 1929, Academia Americană de Film va recompensa cu Premiile Oscar: mesajul filmului, arta interpretativă, tehnicile folosite în exprimare şi producţia în ansamblu.
Arta filmului fascinează şi India. Prin anii 1930, la Bollywood, se produceau mai mult de 200 de fime pe an, iar primul film cu sunet, Alam Ara din 1931, al regizorului Ardeshir Irani, a fost un succes comercial enorm.
În 1939, Pe aripile vântului era cel mai lung şi cel mai scump dintre filmele produse până atunci, aşa cum avea să fie şi Titanic, 59 de ani mai târziu.
În Europa, cinematografia s-a rafinat prin apariţia şcolilor şi curentelor, a expresionismului german sau din cinematografia rusă, prin realismul poetic al regizorilor francezi Jean Renoir, Rene Clair, Marcel Carne.
Nazismul i-a trimis în exil american pe regizorii germani Fritz Lang, Billy Wilder, Robert Siodmak, iar anii de după Al Doilea Război Mondial aduc neorealismul italian.
La Festivalul de la Cannes din 1951 este descoperită cinematografia japoneză, prin Rashomon care obţine Palme d’Or, iar în anii următori se afirmă noul val suedez şi cel francez.
În 1956, Şi Dumnezeu a creat femeia o lansează pe Brigitte Bardot şi tot de atunci se afirmă şi Jean Gabin, Jean-Paul Belmondo şi Alain Delon.
Şi genurile cinematografice evoluează. Din cauza costurilor prea mari de producţie filmul de artă pierde teren în favoarea celor de divertisment, aventură, horror, porno sau SF.
Începând din anii 1960, şi regia de film cunoaşte mari schimbări şi apar filmele de autor ale marii cineaşti: Bergman, Lang, Tarkovsky, Hitchcock, Cassavetes, Lelouch, Polanski, Truffaut, Spielberg, Coppola, Scorsese, Almodovar şi ale italienilor Visconti, Pasolini, Bertolucci, Fellini, Antonioni.
În Statele Unite, deceniul şase al secolului XX este marcat de apariţia monştrilor sacri Marlon Brando, Elizabeth Taylor, Marilyn Monroe, a marilor cineaşti Howard Hawks, John Huston, Nicholas Ray, dar şi a superproducţiilor.
Din anii 1970 explodează filmul independent şi noul cinema american, prin Easy Rider, A fost odată în Vest, Little Big Man sau prin 2001: Odiseea spaţială a lui Stanley Kubrick, şi apare o nouă generaţie de cineaşti, Francis Ford Coppola, Steven Spielberg, George Lucas.
Cinematografia începe să însemne marketing, produse derivate, legea box-office-ului, parcuri de distracţii tematice şi spaţii multiplex şi îşi leagă tot mai mult numele de audiovizual.
Din deceniul nouă al secolului XX lumea începe să descopere şi cinematografia asiatică, sud-americană sau africană. În Anglia apare mişcarea Free cinema, din 1995 urmează Dogma 95 a cinematografiei din Danemarca, iar pe la sfârşitul anilor 1990 se afirmă puternic producţia de film nigeriană de la Nollywood (cea mai mare industrie africană de film ca cifră de afaceri şi număr de filme produse).
„Pentru o bună parte a lumii, filmul a fost într-adevăr o uzină care produce vise, conserve de vise. La început, vise sepia, pe urmă tehnicolore, iar spre dimineaţă, înainte de ora trezirii – coşmaruri ...” spunea Ecaterina Oproiu, critic de film.
Cele mai bune filme din toate timpurile
Critica de specialitate sau votul popular au făcut mai multe topuri. Unele au ţinut cont de premii, altele de succesul la public sau de valoarea artistică a producţiilor: Ben Hur în 1959 şi Titanic în 1997 au luat câte 11 premii Oscar.
S-a întâmplat într-o noapte din 1934, Zbor deasupra unui cuib de cuci din 1975 şi Tăcerea mieilor din 1991 au câştigat câte 5 premii Oscar.
Casablanca din 1942, Naşul I şi toate celelalte părţi, Lista lui Schindler din 1993 şi Pulp Ficton din 1994, Războiul Stelelor din 1980 sau Stăpânul inelelor din 2003 au fost votate de public drept cele mai bune filme.
Academia Americană de Film a pus în top şi Cetăţeanul Kane (1941), Pe aripile vântului (1939), Cântând în ploaie (1952) şi Lawrence al Arabiei (1962).
Institutul Britanic de Film a adăugat în ordine Vertigo (1958), La Règle du jeu (1939), Tōkyō Monogatari (1953), 2001: A Space Odyssey (1968), Crucişătorul Potemkin (1925), Sunrise (1927) şi 8½ (1963).
Top 5 box-office
Filmul cu cele mai mari încasări din istorie este Avatar, al regizorului James Cameron, încasările celebrului SF au depăşit 2,88 miliarde de dolari (a costat 277 milioane dolari).
Pe locul doi în All Time Box Office este filmul Titanic, tot al lui James Cameron, cu încasări de 2.186 miliarde de dolari. Titanic a avut un buget uriaş, cele mai noi efecte şi echipamente ale vremii şi a fost recompensat cu 11 premii Oscar şi 4 Globuri de Aur.
Filmul Jurassic World, lansat în 2015, şi Marvel’s The Avengers, lansat în 2012, ocupă locul trei şi patru topul Box Office din toate timpurile.
Pe locul cinci este lungmetrajul Furious 7, lansat în 2015, dar care a reuşit să încaseze deja peste 1.5 miliarde de dolari. (conform boxofficemojo.com)
Filmul românesc
A debutat la începutul deceniului doi al secolului XX şi a evoluţia sa fost îngreunată mult timp din cauze financiare. Pionierii cinematografiei româneşti au fost Grigore Brezeanu, Jean Georgescu, Jean Mihail şi Jean Negulescu.
Primul film românesc, consemnat de monografiile de specialitate, este “Independența României: Războiul Româno-Ruso-Turc 1877″, în regia lui Grigore Brezeanu şi proiectat în 1912. După aproape un secol, în 2008, Nae Caranfil le oferea spectatorilor români premiera filmului “Restul e tăcere“, un film care spune povestea naşterii acelei prime producţii cinematografice româneşti.
Impedimente politice au început în noiembrie 1948, când industria cinematografică din România a fost naţionalizată, şi abia după 1990 apar noi viziuni şi încep să se producă filme de dragul „artei pentru artă”. De de la mijlocul anilor 2000 apare noul val românesc, marcat de un stil auster şi realist, sau chiar minimalist.
Din 2005, filmele şi regizorii români încep să câştige premii la Festivalul de la Cannes prin: Moartea domnului Lăzărescu regizat de Cristi Puiu în 2004 (Premiul “Un Certain Regard”), A fost sau n-a fost de Cornel Porumboiu în 2006 (Camera d’Or), 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zilede Cristian Mungiu câştigă Palme d’Or în 2007, California Dreamin’ de Cristian Nemescu tot în 2007 (Premiul Un “Certain Regard”).
Corneliu Porumboiu câştigă cu Poliţist, adjectiv în 2009 (premiul FIPRESCI – Fédération Internationale de la Presse Cinématographique şi premiul juriului la secţiunea “Un Certain Regard”) şi Cristian Mungiu cu După dealuri câştigă în 2012 noi premii la Festivalul de la Cannes – pentru scenariu şi pentru cea mai bună interpretare feminină.
Poziţia copilului, de Călin Peter Netzer, câştigă Ursul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, în 2013.
Ultimul film românesc care a câştigat un mare premiu internaţional este Aferim ! în regia lui Radu Jude, recompensat cu Ursul de Argint pentru cel mai bun film, Festivalul de la Berlin din 2015.
FOTO : cinematografiasistema.blogspot.com
