[FOTO] Pe locuri fiţi gata: se aprind luminile la Reşiţa!

 

IMG_4587

Municipiul Reşiţa va fi gata în scurt timp  pentru  sărbătorile de iarnă. Primăria a achiziţionat noi instalaţii care vin în completarea celor de până acum, astfel încât mai multe bulevarde şi străzi vor străluci în lumina nopţii, iar în aceste zile se finalizează montarea lor.

Tot acum are  decorarea celor trei brazi care vor împodobi zona Centrului Civic, în Triaj şi Parcul Tricolorului, unde se fac  pregătiri şi pentru deschiderea patinoarului.

Luminile de sărbătoare se vor aprinde în Reşiţa în această seară de la ora 17.00,  iar momentul va fi urmat de un program artistic care va cuprinde colinde şi dansuri populare. Tot astăzi şi tot de la ora 17.00 va fi deschis şi patinoarul  din Parcul Tricolorului.

Tarifele de intrare au rămas neschimbate, respectiv 10 lei biletul cu sau fără patine, iar grupurile de elevi însoţite de cadre didactice au acces gratuit de luni până vineri între orele 12.00 – 14.00.

Patinoarul va fi deschis de luni până duminică între orele 12.00 – 22.00. (Daniela Tudor)

Cele mai citite

Related Articles