[FOTO] Bomba de la Lugoj a fost o pompă fâsâită!

atentat-bomba-banca-lugoj-14

Întreg oraşul Lugoj a fost pus pe jar aseară, după ce angajata unei bănci din municipiu a reclamat prezenţa unei grenade pe unul din birourile sucursalei.

Astfel că, în prag de seară, trei străzi din Lugoj au fost închise circulaţiei în centrul oraşului, după ce poliţia a fost sesizată de un posibil obiect explozibil pe un birou din incinta unei bănci lugojene. La prima vedere, de la distanţă, obiectul semăna cu o grenadă, astfel că poliţia a izolat locul şi a cerut ajutorul echipei pirotehnice de la IPJ Timiş.
Aceasta a sosit în oraş cu tot arsenalul din dotare, de la costume de protecţie, până la câini dresaţi să descopere explozibilul. Iar scenariul unui posibil dezastru a continuat ore bune, timp în care poliţiştii au intrat de mai multe ori în bancă, au fotografiat şi filmat obiectul, au ţinut şedinţe legate de abordarea problemei şi ce strategie să folosească. După mai bine de două ore în care echipele de intervenţie au studiat obiectul suspect, pirotehniştii au hotărât, conform procedurii, să îl ridice, apoi acesta a fost plasat într-o ladă de siguranţă. Acolo au descoperit că presupusa grenadă era de fapt o pompiţă de cauciuc, folosită la curăţarea imprimantei. După ce specialiştii au considerat că nu există nici cel mai mic pericol, perimetrul a fost degajat de cordoanele de protecţie, iar trecătorii şi maşinile şi-au văzut liniştit de drum. Poliţiştii efectuează în continuare cercetări pentru a stabili cine a uitat obiectul suspect care a pus pe jar atât angajaţii instituţiei bancare, vecinii, cât şi autorităţile.

Ion Moldovan

Cele mai citite

Related Articles