După mai multe accidente, sensul giratoriu “buclucaş” din Lugoj va fi iluminat

sens buziasului

Lucrările la ultimul sens giratoriu construit de municipalitatea lugojeană, pe strada Buziaşului, pentru care s-au cheltuit peste 35.000 de euro, vor fi finalizate în zilele următoare, deşi investiţia a fost dată în folosinţă în iulie. A fost nevoie de trei luni de zile pentru a fi construit un element metalic cu o înălţime între 2 şi 3 metri, peste care va sta un glob cu un diametru de aproape un metru. Pe această structură vor fi amplasate şi lămpile de iluminat pe timpul nopţii, care reprezintă cea mai utilă parte a amenajării. Sensul de pe Buziaşului a creat mai multe probleme participanţilor la trafic, de când a fost construiţ slaba semnalizare şi lipsa unor elemente care să-l facă vizibil de la distanţă provocând mai multe accidente de circulaţie. În ultimii ani autorităţile lugojene au mai amenajat sensuri giratorii pe străzile General Dragalina, Episcop dr. Ioan Bălan, Huniade, C. Wallisch, dar şi pe Aleea Brazilor din cartierul Micro I, în faţa unor garaje. (Ion Moldovan)

De același autor

Related Articles