Promovarea cătunului Ineleţ din Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei este genericul acţiunii desfăşurată vineri, 23 octombrie, în organizarea Administraţiei Parcului şi Fundaţiei PRO PARK Arii Protejate din Braşov, cu sprijinul Liceului Hercules din Băile Herculane. Adunarea s-a dat dimineaţa, la ora 9.00, la sediul Parcului, după care toţi participanţii s-au deplasat cu maşinile administraţiei până la km 20, locul de intrare în traseul spre Ineleţ. Au răspuns prezent la această acţiune Andrea Kurta, Petronela Drăgoiu, Emil Zărescu – responsabili în cadrul Administraţiei Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei, rangerii Ion Laitin, Trăilă Başu şi Codruţ Pârvu, reprezentanţii PRO PARK – Roxana Iordăchescu şi Cosmin Dumitrache, dar elevii voluntari din clasele a X-a şi a XI-a de la liceul din oraşul de pe Valea Cernei – Nicoleta Băjenariu, Denisa Benke, Larisa Bihoi-Rădoi, Eugen Buliga, Izabela Ciuta, Sorin Gelegram, Eleonora-Melissa Ivana, Ema-Carmen Rădeanu, Oana Rădoi şi Mihai-Cosmin Trifina, coordonaţi de către prof. Mihaela-Corina Trifina-Jugăraru de la catedra de biologie a liceului.
Odată ajunşi la km 20, s-au împărţit materialele pentru vopsire şi mănuşile de protecţie şi s-au constituit grupele de acţiune pentru îndeplinirea misiunii: vopsirea meselor şi băncuţelor de pe traseu cu vopsea maro, marcarea traseului cu triunghi roşu încadrat în triunghi alb, completarea chestionarelor pentru localnici, prezentarea Parcului şi împărţirea cadourilor pentru elevii şcolii din Ineleţ. De asemenea, voluntarilor le-au fost prezentate dificultăţile traseului şi modul în care trebuie abordat traseul, apoi au semnat fişele de protecţie a muncii, obligatorii într-o asemenea acţiune. După trecerea Punţii lui Stoian de la km 20, a început urcarea pe traseu şi prima echipă a intrat în acţiune, prin desenarea triunghiurilor pe arborii de pe marginea traseului. După mai puţin de o jumătate de oră grupul a ajuns la celebrele scăriţe, cea mai dificilă porţiune a traseului, escaladarea acestora fiind o provocare mai ales pentru cei care urcau pe aici pentru prima dată, adică majoritatea voluntarilor! Priveliştea Văii Cernei era una ameţitor de frumoasă, iar ceaţa care învelea Munţii Mehedinţiului, pe partea opusă, crea o imagine de vis!
Dar cum nu era mult timp pentru contemplarea naturii, echipa responsabilă cu vopsirea a trecut la maronirea măsuţei de la urcarea pe scăriţe, în timp ce ceilalţi membrii ai echipajului au început deja aventura pe scăriţe! Sunt de urcat 4 scări, cea mai lungă şi dificilă fiind ultima scăriţă, aşezată pe un perete aproape vertical, pe trebuiau urcate aproape 30 de trepte… Ascensiunea a fost, însă, mult mai uşoară decât părea la prima vedere, respectându-se principalele reguli : mâinile libere, pentru apucarea scăriţelor, iar cei care au rău de înălţime să nu privească în jos, până la capătul ascensiunii! Şi cum ce a fost mai greu a trecut, a continuat urcuşul spre Ineleţ pe o potecă ce părea mai infernală de cât scăriţele! Dar după câteva popasuri scurte, echipajul a ajuns la Troiţa amplasată în zona Scărişoara în ziua sfinţirii Mănăstirii cu Hramul Naşterea Maicii Domnului de la Ineleţ. Din nou o perspectivă care taie răsuflarea asupra Văii Cernei şi a munţilor care o străjuiesc! În timp ce grupa responsabilă cu vopsirea mesei şi a băncuţelor îşi făcea datoria, cei mai mulţi dintre voluntari luau deja gustarea pregătită încă de la plecarea din oraş, extenuaţi şi de efortul depus până aici! Între timp a fost lansată şi drona din dotarea reprezentanţilor PRO PARK, carea avea să filmeze întregul traseu.
Profitând de această pauză de masă, dar şi de imaginea încântătoare a naturii, în acest loc a fost realizată şi fotografia de grup, urmată de o şedinţă foto în aer liber, pentru a imortaliza frumuseţea cu care natura ne dezmierda privirile! Dar cum timpul rece repede şi erau şi alte obiective de atins, am reluat urcuşul spre Mănăstirea de la Ineleţ şi apoi spre şcoala din sat. Întâlnirea cu micuţii elevi este una deosebit de emoţionantă, nu numai pentru cei mici, dar chiar şi pentru cei mari! Când am ajuns lângă şcoală, se auzeau deja glasurile celor mici, pe care dăscăliţa îi punea să cânte! Deoarece spaţiul clasei – care poartă numele primului şi celui mai longeviv dascăl al şcolii – învăţătorul Dumitru Novăcescu – era prea mic, elevii au fost chemaţi afară pentru a primi cadourile pe care voluntarii le-au adus în spate pe tot parcursul traseului! La început timizi, micuţii au început să îşi dea drumul sentimentelor atunci când descopereau surprizele din ghiozdanele pregătite pentru fiecare dintre ei: dulciuri şi rechizite şcolare – caiete, carioci, creioane, ascuţitori, rigle, plastilină, acuarele şi tot ce are nevoie un elev din ciclul primar! “Ne plac toate lucrurile pe care le-am primit şi le mulţumim celor care ni le-au adus”, ne-au declarat micuţii, vizibil emoţionaţi! Odată împărţite cadourile, legătura dintre elevii cei mici şi elevii voluntari cei mari a devenit foarte strânsă şi joaca a început în faţa şcolii cu nu mai puţin celebrul cântecel Mama cozonaci ne face! Şi cum în jurul şcolii este un foarte mare teren de joacă, un elev a adus mingea şi s-a trecut la alte jocuri, în care s-au implicat toţi elevii, indiferent de vârstă! Şi cât timp s-au odihnit, o parte dintre voluntari s-au întrecut în spargerea lemnelor de foc pentru încălzirea şcolii! Cum atmosfera era una emoţionantă, dar relaxantă, timpul a trecut foarte repede şi nimeni nu voia să se mai despartă de aceste jocuri şi de acest loc! Şi ca o curiozitate, din cei patru elevi de la şcoala din Ineleţ, trei sunt fraţi şi una este verişoara lor, toţi având, evident, acelaşi nume de familie: Cionca!
Cum, însă, tot ce e frumos este trecător, despărţirea a fost mai emoţionantă decât întâlnirea, dar timpul nu ne lasă mult loc pentru bucurii, aşa că voluntarii au pornit din nou la drum! Echipele de vopsitori şi marcatori şi-au continuat activitatea, însă de data aceasta şi-a intrat în rol şi echipa responsabilă de completarea chestionarelor adresate localnicilor. Misiunea nu a fost deloc uşoară, pentru că fiind o vreme foarte frumoasă, mulţi erau plecaţi la muncile câmpului dar, şi dacă erau acasă, distanţa de la o casă la cealaltă este foarte mare pentru cei obişnuiţi să aibe vecinul gard în gard sau uşă în uşă! Prin întrebările formulate, voluntarii au dorit să afle în ce măsură localnicii sunt interesaţi să primească turiştii şi ce le pot oferi! Desigur, toţi localnicii intervievaţi s-au arătat dispuşi să ofere turiştilor locuri de cazare fie în casă, fie punându-le la dispoziţie teren pentru campare, precum să le ofere diferite produse tradiţionale: brânză, lapte, miere de albine, răchie… Marea problemă a localnicilor, pe lângă lipsa energiei electrice – cu excepţia gospodăriilor care au generatoare de curent – este lipsa unui drum de acces spre această zonă! Drum care, odată cu facilitarea accesului în zonă, ar duce treptat la dispariţia frumuseţilor cu care natura ne încântă astăzi!
Odată cu lăsarea serii şi coborârea pe Cracul Medvedului, toţi aşteptau sa ajungă cât mai curând la DN 67 D, de unde maşinile Parcului să îi ducă din nou în oraş unde, la o pizza, au fost discutate rezultatele acestei acţiuni şi s-au depănat amintirile lăsate de parcurgerea unuia dintre cele mai frumoase şi spectaculoase trasee turistice de pe Valea Cernei! (Paul Sever Smadu)
