România a fost învinsă de Franţa la debutul în Cupa Mondială de rugby

Romania invinsa de Franta la Cupa Mondiala de rugby 2015

Selecţionata de rugby a României a fost învinsă de Franţa, vicecampioana mondială, cu 38-11 (17-6), miercuri seara, 23 septembrie, pe Stadionul Olimpic din Londra, în cadrul Grupei D, la debutul său la Cupa Mondială, găzduită de Anglia şi Ţara Galilor.

”Stejarii” au făcut în general un meci bun, dar au fost penalizaţi pentru momentele de slăbiciune pe care le-au arătat, în special de finalul meciului. Paulică Ion a primit un cartonaş galben ceea ce a costat scump echipa României.

Pentru Franţa au reuşit eseuri Sofiane Guitoune (30, 66), Yannick Nyanga (34), Wesley Fofana (69) şi Gael Fickou (79), trei transformate de Morgan Parra (32, 35, 67) şi două de Rory Kockott (71, 80). Morgan Parra a reuşit şi o lovitură de pedeapsă (8).

Punctele României au fost aduse de Valentin Ursache (eseu – 74) şi Florin Vlaicu (lovituri de pedeapsă – 20, 40).

În clasament, pe primul loc se află Franţa, cu 9 puncte (2 jocuri), urmată de Irlanda, 5 p (1 j), Italia, 0 p (1 j), România, 0 p (1 j), Canada, 0 p (1 j).

Următorul meci al Franţei va avea loc pe 1 octombrie (22,00), cu Canada, la Milton Keynes, în timp ce ”stejarii” vor înfrunta Irlanda, duminică 27 septembrie (18,45), la Londra (Wembley).

sursa foto: digisport.ro

(Adina Niţă)

Cele mai citite

Related Articles