Negocierile au eşuat. Angajaţii CFR se pregătesc de grevă generală

trengaradenord700Sindicatele CFR declanșează conflictul de muncă de la 1 octombrie, și anunță o posibilă grevă generală pe 20 octombrie.
Ministerul transporturilor nu poate rezolva solicitările salariaților CFR până la 30 septembrie – data expirării actualului Contract Colectiv de Muncă însă a inițiat procedurile legale pentru a majora salariile cu 10 % și a solicitat Ministerului Finanțelor să prevadă sumele necesare după rectificarea bugetară de luna viitoare.
Sindicaliștii de la căile ferate care au negociat și astăzi cu conducerea companiilor feroviare de stat și spun că ar putea accepta să primească salariile mărite de la 1 noiembrie cu condiția unui nou contract de muncă semnat dar oricum vor declanșa conflictul de muncă de la 1 octombrie.
Grigore Marem președintele Federației Feroviare Mișcare Comercial pentru RRA : ,,Am comunicat și Ministerului Transporturilor- după 1 octombrie deschidem conflictul de muncă. Nu s-a încheiat nimic, suntem doar într-o procedură noi am fost mințiți de prea multe ori și nu mai avem încredere în nimeni deci vrem clar semnat un nou contract de muncă cu sumele necesare creșterii salariale. Cu siguranță în jurul datei de 20 octombrie dacă nu se rezolvă se va declanșa greva generală. ‘’afirmă Grigore Mare președintele Federației Feroviare Mișcare Comercial.
Sindicaliștii CFR spun că la începutul săptămânii viitoare vor avea o nouă rundă de negocieri cu conducerea ministerului Transporturilor.

De același autor

Related Articles